Contingentul de elevi din Chişinău se reface, DGETS
https://www.ipn.md/ro/contingentul-de-elevi-din-chisinau-se-reface-dgets-7967_977681.html
Specialiştii Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS) din Chişinău susţin că se fac deja simţite unele tendinţe pozitive în procesul refacerii contingentului de elevi, chiar dacă numărul total al elevilor în instituţiile municipale de învăţământ preuniversitar (80 325) este mai mic cu 3262 decât în anul şcolar precedent, transmite Info-Prim Neo.
Această concluzie este susţinută de faptul că la 1 septembrie 2009 în municipiu au păşit pentru prima dată pragul şcolii 6967 de copii, cu 360 mai mulţi decât în anul precedent de studii.
Potrivit Tatianei Nagnibeda-Tverdohleb, director general al DGETS, în municipiu se înregistrează o creştere spectaculoasă a numărului de preşcolari datorată sporului din ultimii ani al indicelui natalităţii. Pentru a satisface avalanşa de cereri ale părinţilor, în anul de studii 2008-2009 în grădiniţele din capitală au fost redeschise 39 grupe de creşă, lichidate pe parcursul ultimilor 10-15 ani din lipsa solicitărilor. În anul curent de studii urmează să fie deschise încă 14 grupe de creşă, relatează Info-Prim Neo.