logo

Contestarea refuzului organului de urmărire penală de a primi plângerea, reglementat


https://www.ipn.md/ro/contestarea-refuzului-organului-de-urmarire-penala-de-a-primi-7967_1071310.html

Deputații au votat în lectură finală proiectul de lege care reglementează Mecanismul de contestare a refuzului organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul privind comiterea sau pregătirea comiterii unei infracțiuni, transmite IPN.

Potrivit proiectului, refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea va putea fi contestat la procuror sau procurorul ierarhic superior în termen de 15 zile de la data la care i s-a adus la cunoștință ordonanța. Ordonanța poate fi contestată la judecătorul de instrucție în termen de zece zile de la data care i s-a adus la cunoștință.

În cazul în care urmărirea penală împotriva persoanei juridice se efectuează pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe și în privința reprezentantului ei legal, persoana juridică își desemnează, în termen de cinci zile din momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit sau în termen de 48 de ore din momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de punere sub învinuire un alt reprezentant în privința căruia nu se desfășoară un proces penal. Dacă persoana juridică nu și-a desemnat un reprezentant, judecătorul de instrucție sau instanța de judecată pot desemna un reprezentant al persoanei juridice în privința căruia nu se desfășoară un proces penal.