Consumul de gaze naturale înregistrează o creştere de 2,4%
https://www.ipn.md/ro/consumul-de-gaze-naturale-inregistreaza-o-crestere-de-24-7966_971341.html
În primul semestru al anului curent consumul de gaze naturale în R. Moldova a înregistrat o creştere de 2,4%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, şi a însumat circa 637,5 mln m3, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat difuzat la 2 septembrie de către Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică (ANRE), importurile de gaze, efectuate de la SA „Gazprom” din Federaţia Rusă, s-au majorat cu circa 3,1% şi au alcătuit 690,2 mln m3.
O creştere semnificativă, de 12,3%, a fost înregistrată de consumatorii casnici. În perioada de referinţă, consumul acestora s-a majorat cu 20 mln m3 de gaze şi a ajuns la 183,5 mln m3, precizează sursa citată. Consumul instituţiilor bugetare a sporit cu 24,1% şi a alcătuit 26,5 mln m3.
ANRE explică această creştere prin sporirea numărului de consumatori, evoluţie determinată, în principal, de implementarea Programului naţional de gazificare a R. Moldova.
În aceeaşi perioadă, întreprinderile din sectorul energetic au consumat 284,6 mln m3 de gaze sau cu 14,5 mln m3 (5,4 %) mai mult decât în primul semestru al anului 2007. Consumul altor agenţi economici a constituit circa 142,9 mln m3, sau cu 14,8 % mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut.
În structura consumului, a continuat să prevaleze întreprinderile din sectorul energetic cu o cotă de 44,6%. Cota altor agenţi economici a fost de 22,4%, cea a consumatorilor casnici - de 28,9%, iar cota instituţiilor bugetare - de 4,2%.
Potrivit raportului prezentat ANRE de către SA „Moldovagaz”, întreprinderea dată a achitat integral valoarea gazelor naturale procurate în primul semestru de la SA „Gazprom”. Toţi consumatorii, inclusiv întreprinderile din sectorul energetic, şi-au onorat plăţile pentru consumul de gaze.
Datele prezentate nu includ regiunea transnistreană.