logo

Consumul de gaze a crescut din cauza frigului


https://www.ipn.md/ro/consumul-de-gaze-a-crescut-din-cauza-frigului-7967_995567.html

Vremea extrem rece a făcut ca cererea consumatorilor de gaze naturale să crească. Aceasta a dus la majorarea consumului de gaze cu circa 11% la data de 30 ianuarie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii „Moldovagaz”. Din cauza temperaturilor scăzute, în noaptea spre 31 ianuarie a avut loc un incident în municipiul Bălţi, în urma căruia circa 2500 de familii au rămas fără gaze. Livrarea gazelor a putut fi reluată spre dimineaţă. „Moldovagaz” anunţă că specialiştii întreprinderii sunt pregătiţi să intervină în situaţiile excepţionale şi dă asigurări că întreprinde toate măsurile pentru ca livrarea gazelor naturale să nu fie întreruptă.