Termoelectrica a inițiat conectarea la încălzire a consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare, începând cu săptămâna trecută. Conectarea se face la solicitarea gestionarilor blocurilor locative și administratorilor instituțiilor publice, transmite IPN.
„Până acum, au fost semnate 1 037 de pașapoarte de pregătire a instalațiilor de încălzire, din numărul total de 4 055. Aceste obiecte vor beneficia de încălzire în decurs de trei ore de la solicitare. Recomandăm pregătirea din timp a sistemului ingineresc din interiorul clădirii și prezentarea actelor confirmative la sediile teritoriale ale Termoelectrica, până pe 10 octombrie”, a declarat directorul general al întreprinderii, Veaceslav Eni, citat într-un comunicat de presă.
Locatarii blocurilor locative care beneficiază de încălzire centralizată autonomă și dețin propriul contor de energie termică pot porni oricând încălzirea, de sine stătător, și își pot regla consumul conform necesităților.
Termoelectrica livrează energie termică pentru încălzire și apă caldă tot anul împrejur, iar toate branșamentele sunt dotate cu contoare, ceea ce oferă posibilitatea sistării sau repornirii încălzirii în clădire, la necesitate.
Societatea pe acțiuni „Termoelectrica”, care a fost fondată în anul 2015, produce și livrează în sistemul energetic național circa 15% din consumul total de energie electrică al țării și asigură cu energie termică circa 80% dintre locuitorii municipiului Chișinău.
Termoelectrica asigură cu energie termică peste 4 400 de imobile din municipiul Chișinău, inclusiv grădinițe, școli și licee, instituții de învățământ superior, instituții medicale, agenți economici, precum și case particulare. De asemenea, este vorba despre 2 858 de blocuri locative, cu circa 210 mii de apartamente.