logo

Consumatorii de gaze care ies în piața liberă vor fi nevoiți să ia cu ei devierile tarifare


https://www.ipn.md/ro/consumatorii-de-gaze-care-ies-in-piata-libera-vor-7966_1097268.html

Consumatorii de gaze care ies în piața liberă vor fi nevoiți să ia cu ei devierile tarifare. O astfel de decizie, numită corecție de echitate, a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Potrivit ministrului energiei, Victor Parlicov, corecția de echitate presupune că un consumator, atunci când vrea să iasă în piața liberă, trebuie să-și ia cu el și devierile tarifare neachitate cu el. Acest lucru se va face în baza unei formule aprobate astăzi de CSE. Urmează să se găsească o soluție juridică cum acest element de corecție să fie introdus în cadrul normativ.

Ministrul a explicat că, în esență, tarifele întotdeauna conțin un element de prognoză, pentru că nu se cunoaște întotdeauna prețul efectiv la o anumită dată sau cursul valutar la o anumită dată, din acest motiv apar devierile tarifare, care sunt acele diferențe care apar între costul real suportate de furnizorul de gaze reglementat și costurile incluse estimativ în calculul tarifelor.

Aceste devieri tarifare sunt gestionate de la an la an. Dacă într-un an consumatorii au plătit mai puțin, atunci diferența se introducea în tarifele ulterioare. Dacă un an consumatorii au plătit mai mult, adică prognoza era mai înaltă decât costurile efective, atunci anul viitor acest component se deduce din tarifele următoare. Toți consumatorii participau la achitarea acestor devieri.

Atunci când un consumator pleacă din piața reglementată în piața liberă și găsește un alt furnizor, devierile tarifare care în mod normal anterior trebuia să le achite rămân în prețurile reglementate a celorlalți consumatori. Astfel aceștia achită și ceea ce nu a achitat cândva consumatorul care a plecat în piața liberă.

Victor Parlicov susține că acest lucru a fost sesizat în luna martie, în aprilie a avut loc și un schimb de scrisori cu ANRE, s-a căutat o soluție, dar procesul a luat amploare. Cu ANRE nu s-a ajuns la un numitor comun despre cum ar interveni. Acesta mai spune că fiecare consumator care iese pe piața liberă lasă o povară pe cei care rămân.

CSE a aprobat ca ANRE în procedură accelerate să poată revizui tarifele, să nu-i ia atât de mult timp cum prevede procedura clasică. „Sperăm să intervin în timp proximi și consumatorii să beneficieze de alte tarife. Nu vom pune presiune pe ANRE, nu vom face prognoze, nu vom opera cu cifre exacte, e de competența ANRE și ANRE trebuie să-și spună poziția”, a adăugat ministrul.

Ministrul a spus că peste 20 de companii de furnizare a gazelor au licență pentru acest lucru. Furnizorii din piața liberă oferă prețuri mai joase pentru că nu au în structura prețurilor lor devierile tarifare.