logo

Consultanţi BERD sunt aşteptaţi la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/consultanti-berd-sunt-asteptati-la-chisinau-7967_1001787.html

Consultanţii de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) urmează să ajungă, săptămâna aceasta, la Chişinău pentru a definitiva actele necesare desfăşurării licitaţiei pentru 3 din cele 6 străzi din centrul capitalei care urmează să fie reparate integral, transmite Info-Prim Neo. Şeful Direcţiei transport, Adrian Boldurescu, a declarat luni, 26 noiembrie, la şedinţa operativă de la Primărie, că este vorba de bulevardul Ştefan cel Mare, bulevardul Constantin Negruzzi şi strada Vasile Alecsandri. Licitaţiile ar trebui să demareze în februarie. Reparaţia străzilor va începe odată ce vor permite condiţiile meteorologice. De asemenea, în timpul apropiat urmează a fi elaborate caietele de sarcini. Celelalte trei străzi care urmează să fie reparate sunt Tighina, 31 August şi Alexandru cel Bun. Pe lângă reparaţia carosabilului, vor fi înlocuite şi reţele subterane, trotuarele, spaţiile de parcare şi iluminatul public. Suma totală împrumutate de BERD pentru reparaţia celor 6 străzi constituie 22 de milioane de euro. Creditul este oferit pentru o perioadă de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani, iar dobânda constituie 5%.