Construcţiile de pe reţele magistrale vor fi demolate, iar arborii plantaţi vor fi defrişaţi din contul proprietarilor
https://www.ipn.md/ro/constructiile-de-pe-retele-magistrale-vor-fi-demolate-iar-arborii-7967_963598.html
Construcţiile înălţate pe reţele magistrale vor fi demolate, iar arborii plantaţi vor fi tăiaţi de autorităţi din contul proprietarilor care, în plus, vor mai fi amendaţi cu circa 200 de lei.
Aceste acţiuni sunt stipulate în proiectul de Lege pentru completarea art. 141 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, care a fost avizat pozitiv de Cabinetul de miniştri.
Proiectul a fost elaborat şi prezentat spre examinare Guvernului de către Ministerul Industriei şi Infrastructurii, având ca scop introducerea unor reglementări sancţionare suplimentare la regulile de protecţie a conductelor magistrale. S-a considerat că aplicarea amenzilor prevăzute de legislaţie până în prezent pentru astfel de încălcări nu aveau rezultatul scontat.
Completările propuse au menirea de a soluţiona multiplele probleme şi conflicte cu deţinătorii de teren din zonele de protecţie a conductelor magistrale. Autorităţile constată că, prin încălcarea legislaţiei în vigoare, fără acordul Guvernului, autorităţile administraţiei publice locale din unele localităţi au retras terenurile anterior atribuite în folosinţă întreprinderilor şi organizaţiilor transportului prin conducte şi le-au repartizat, sub cotă de teren echivalent, în proprietate privată.