Construcţia Terminalului petrolier de la Giurgiuleşti va fi finalizată în luna mai şi nu în martie, cum era preconizat anterior
https://www.ipn.md/ro/constructia-terminalului-petrolier-de-la-giurgiulesti-va-fi-finalizata-in-7973_957798.html
Construcţia Terminalului petrolier de la Giurgiuleşti, desfăşurată de compania azeră Azpetrol, va fi finalizată în luna mai şi nu în martie, cum era preconizat anterior. Graficul lucrărilor de construcţie a fost modificat din cauza gerurilor înregistrare în luna ianuarie. Afirmaţii în acest sens au fost făcute de către managerul general al terminalului, Zakir Ibrahimov, în cadrul unei întrevederi cu premierul Vasile Tarlev, care s-a deplasat la Giurgiuleşti pentru a se familiariza cu mersul lucrărilor de construcţie.
Ibrahimov a precizat că, până acum, în cadrul proiectului au fost efectuate lucrări de tasare a solului şi de construcţie a drumurilor de acces şi blocurilor administrative din cadrul obiectivului, au fost efectuate lucrări anticorozionale la rezervoare. Până la darea în exploatare, vor fi montate şi instalate sistemele inginereşti de pompare a produselor petroliere în rezervoare.
Prim-ministrul Vasile Tarlev s-a arătat mulţumit de mersul lucrărilor şi a reiterat ideea că finalizarea acestui proiect va întări securitatea energetică a ţării. Potrivit lui, în următorii ani R. Moldova ar putea să-şi schimbe statutul din ţară importatoare de produse petroliere în una exportatoare. Tarlev şi-a exprimat convingerea că odată cu finalizarea acestui proiect pe piaţa produselor petroliere va apărea concurenţă, care va avea un impact pozitiv asupra preţurilor.
Până în prezent pentru construcţia Terminalului petrolier de la Giurgiuleşti au fost investite peste 18 mln USD.