logo

Consiliului Politic Naţional al PDM se convoacă în şedinţă


https://www.ipn.md/ro/consiliului-politic-national-al-pdm-se-convoaca-in-sedinta-7965_1029307.html

Partidul Democrat anunţă încheierea consultărilor în organizaţiile teritoriale şi convocarea Consiliului Politic Naţional pentru data de 31 august, inclusiv pentru a nominaliza candidatul PDM la funcţia de preşedinte, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PDM, consultările au avut loc în toate organizaţiile locale şi raionale, începând cu data de 18 august, membrii PDM exprimându-se cu privire la cine ar urma să fie candidatul partidului şi la elementele programului său prezidenţial.

În linii mari, membrii PDM s-au exprimat în favoarea unui program concentrat pe creşterea dinamică a nivelului de trai al cetăţenilor, modernizarea ţării în toate sferele şi accelerarea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Democraţii au formulat şi multe alte propuneri de organizare a echipei în apropiatul scrutin pentru alegerea directă a preşedintelui. Ele au fost transmise la Secretariatul Genera al PDM pentru a fi pregătit un raport de totalizare.