logo

Consiliul Unirii şi-a anunţat constituirea


https://www.ipn.md/ro/consiliul-unirii-si-a-anuntat-constituirea-7965_996162.html

Membri ai Consiliului Naţional al Unirii din 1991, împreună cu reprezentanţi ai diferitor instituţii şi organizaţii din Republica Moldova, România şi Italia, au semnat miercuri, 29 februarie, Declaraţia de constituire a Consiliului Unirii. Acesta îşi propune mai multe acţiuni de sensibilizare a societăţii şi de promovare a ideilor unioniste, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, membru al consiliului, a declarat că ideea de constituire a structurii a apărut încă în 2010. Autorităţile române sunt de acord cu ideea unirii, doar că poporul din stânga Prutului trebuie să demonstreze că îşi doreşte acest lucru. Printre acţiunile pe care şi le propun membrii consiliului a fost menţionată organizarea Congresului Unirii, în luna mai a acestui an, la Iaşi, dar şi colectare de semnături în susţinerea ideii unirii Republicii Moldova cu România. „Vom face un program şi vom merge până în ultima localitate a Republicii Moldova pentru a demonstra şi pentru a convinge oamenii despre necesitatea unirii teritoriului moldav cu pământul românesc”, a declarat Timotei Ţurcanu, membru al consiliului. Membrii Consiliului Unirii au mai spus că unirea cu România este cea mai eficientă metodă de europenizare a Republicii Moldova. Aceştia sunt de părerea că integrarea în UE este un obiectiv de neatins pentru Republica Moldova independentă.