logo

Consiliul ONG: Clasa politică nu şi-a îndeplinit angajamentele publice faţă de societatea civilă


https://www.ipn.md/ro/consiliul-ong-clasa-politica-nu-si-a-indeplinit-angajamentele-publice-fata-de-so-7967_1023987.html

Obiectivele Strategiei de Dezvoltare a Societăţii Civile pentru anii 2012-2015 nu au fost atinse, inclusiv pentru că nu au fost elaborate şi adoptate actele legislative privind antreprenoriatul social, rambursarea cheltuielilor voluntarilor ş.a.. Aceasta sunt una dintre concluziile Forumului ONG, care a avut loc recent la Chişinău. Membrii Consiliului ONG au menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că le solicită autorităţilor să lichideze toate restanţele privind implementarea Strategiei.

În cadrul Forumului ONG s-a discutat despre procesul de dezvoltare a societăţii civile, asigurarea transparenţei în procesul decizional, implicarea ONG-urilor, durabilitatea financiară a organizaţiilor nonguvernamentale şi despre implementarea Strategiei. „În acest, an expiră termenul de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Societăţii Civile pentru anii 2012-2015. Făcând o evaluare a planului de activităţi, a prevederilor Strategiei, am constatat că multe aspecte au rămas restante”, a declarat preşedintele Consiliului ONG, Iuliana Cantaragiu.

O altă concluzie a Forumului ONG este că, în ultima perioadă, consultarea societăţii civile în procesul de adoptare a deciziilor este una formală. „În cadrul Forumului am constatat că se vrea mai mult o colaborare mimată cu societatea civilă decât una reală. Sau anumiţi reprezentanţi din domeniul politic îşi doresc colaborarea, însă, în mare parte, la acest capitol nu există voinţă politică”, a menţionat Iuliana Cantaragiu.

Potrivit directorului Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alexei Buzu, anul 2015 a fost un an destul de dramatic pentru istoria Republicii Moldova. „Implicarea societăţii civile în anumite decizii-cheie a fost sporadică şi, în mare parte, pentru că politicul a dorit să marginalizeze societatea civilă, nu a oferit o platformă în acest sens”, a menţionat Alexei Buzu.

„Acolo unde nu există voinţă politică pentru anumite subiecte ce ţin de dezvoltarea Republicii Moldova, care are tangenţe şi cu ceea ce fac organizaţiile nonguvernamentale, din fericire, există voinţa unor platforme de ONG-uri, unde oamenii din aceste organizaţii se întrunesc pe domenii şi văd cum pot să schimbe lucrurile”, a menţionat secretarul general al Consiliului, Antoniţa Fonari.

În cadrul Forumului ONG, a fost elaborată o rezoluţie, care prevede şi promovarea sectorului de voluntariat. „Voluntariatul nu înseamnă numai tineret, dar înseamnă şi voluntariatul sportiv, educaţional, internaţional, voluntariatul vârstnicilor. Acest lucru trebuie să fie capacitat de fiecare Minister de profil sau venim noi cu o solicitare în acest sens pentru a crea o agenţie sau un centrul naţional de voluntariat”, a menţionat Terentie Carp, membrul Consiliului ONG.

Forumul ONG a avut loc pe 24 noiembrie şi s-a aflat la a VIII-a ediţie. În cadrul evenimentului au fost făcute publice principalele obiective de activitate pentru următorii doi ani.