logo

Consiliul Naţional pentru Participare şi-a stabilit priorităţile pentru următorii ani


https://www.ipn.md/ro/consiliul-national-pentru-participare-si-a-stabilit-prioritatile-pentru-urmatori-7967_983025.html

Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) şi-a prezentat astăzi, 8 iunie, priorităţile pentru perioada mandatului 2010-2012. „O conlucrare bună cu Guvernul se va solda cu rezultate mai bune pentru întreaga societate”, a declarat Sorin Mereacre, preşedinte Consiliului. Priorităţile CNP sunt grupate în şase compartimente şi vizează: afirmarea bunei guvernări prin asigurarea independenţei justiţiei; combaterea corupţiei; reducerea factorului uman în relaţia stat - cetăţean; respectarea drepturilor şi libertăţilor omului; dezvoltarea economică, în special prin îmbunătăţirea mediului de afaceri; protecţia mediului; reformarea sistemului de educaţie, sănătate şi a protecţiei sociale. Un compartiment special se referă la regiunea transnistreană, la susţinerea şi implicarea societăţii civile în diverse procese la nivel naţional, transmite Info-Prim Neo. Membrii CNP au discutat despre posibilitatea de revizuire a mecanismului de acordare şi retragere a statutului de utilitate publică, prevăzut în Legea cu privire la asociaţiile obşteşti. A fost menţionată necesitatea de a identifica impedimentele în contractarea ONG-urilor de către autorităţile centrale şi locale în scopul prestării serviciilor publice. De asemenea, s-a convenit crearea unor grupuri comune de lucru cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei pentru identificarea mecanismului optim de direcţionare a donaţiilor către organizaţiile neguvernamentale. Proiectul Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei dezvoltării societăţii civile, prezentat la şedinţă, conţine şi alte acţiuni ce vor contribui la dezvoltarea sectorului asociativ. Printre acestea se înscriu perfecţionarea mecanismului de oferire a granturilor organizaţiilor necomerciale de beneficiu public, definitivarea standardului de contabilitate pentru societatea civilă, formularea propunerilor pentru instituţionalizarea antreprenoriatului social etc. Cezar Gavriliuc de la Centrul pentru informare şi documentare a privind drepturile copilului s-a arătat optimist în ceea ce priveşte realizarea priorităţilor CNP, precum şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei dezvoltării societăţii civile.„Atitudinea Guvernului faţă de societatea civilă este una de parteneriat. Crearea CNP face dovada că opinia societăţii civile începe să conteze”, a conchis Cezar Gavriliuc . CNP a fost creat în acest an, pe 2 februarie.