logo

Consiliul Naţional al Elevilor desfăşoară prima şedinţă de lucru


https://www.ipn.md/ro/consiliul-national-al-elevilor-desfasoara-prima-sedinta-de-lucru-7967_1006288.html

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), constituit în luna martie anul curent, s-a convocat prima şedinţă de lucru. La un briefing de presă susţinut cu această ocazie, ministrul educaţiei, Maia Sandu, a comunicat că din consiliu fac parte 31 de elevi din 26 de localităţi ale ţării. Elevii au fost selectaţi în cadrul unui concurs, la care şi-au depus dosarele108 candidaţi, transmite IPN.

Ministrul a informat că va fi stabilită o agendă de lucru, iar şedinţele consiliului ar putea avea loc trimestrial şi vor dura câteva zile.

Consiliu Naţional al Elevilor este un organ prin intermediul căruia instituţiile de învăţământ vor trebui să consulte elevii cu regularitate în problemele legate de viaţa şcolară.

Membrii consiliului au menţionat că vor depune eforturi pentru ca instituţiile şcolare să devină mai transparente la capitolul gestionării bugetelor. Aceştia au mai spus că vor sesiza autorităţile în legăturile cu programul de studii, calitatea manualelor, dar şi gradul de pregătire a cadrelor didactice.

Mandatul de membru al Consiliu Naţional al Elevilor este de un an.