Consiliul municipal Chişinău a aprobat o nouă listă a persoanelor care vor beneficia de înlesniri la acordarea creditelor bancare preferenţiale
https://www.ipn.md/ro/consiliul-municipal-chisinau-a-aprobat-o-noua-lista-a-persoanelor-care-vor-benef-7966_957987.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a aprobat marţi o nouă listă a persoanelor care vor beneficia de înlesniri la acordarea creditelor bancare preferenţiale.
Iniţial, în proiectul de decizie înaintat consilierilor, cu privire la eliberarea scrisorilor de garanţie în vederea acordării creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie, pentru construcţia casei individuale, construcţia spaţiului locativ sau pentru procurarea spaţiului locativ figurau 159 persoane, aceasta fiind completată cu încă 4 persoane la solicitarea unor consilieri.
Şeful Direcţiei management financiar şi audit intern al Primăriei capitalei, Eugenia Ciumac, a comunicat anterior pentru Info-Prim Neo că până acum, în baza a cinci decizii a CMC, au fost perfectate 988 scrisori de garanţie pentru persoanele care beneficiază de înlesniri la acordarea creditelor bancare preferenţiale.
Sursa citată a mai subliniat că din cele 988 de scrisori de garanţie, 619 au fost perfectate pentru veteranii acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, 222 scrisori pentru veterani ai războiului din Afganistan, 114 pentru veteranii lichidării consecinţelor avariei de la Cernobâl, 24 pentru victime reabilitate ale represiunilor politice, 4 pentru cetăţenii care nu pot reveni la domiciliul lor permanent din motive politice şi 5 pentru veteranii celui de-al doilea război mondial.