logo

Consiliul Municipal Chişinău a aprobat contractarea unui credit de 20 milioane de lei pentru achitarea datoriilor către BERD


https://www.ipn.md/ro/consiliul-municipal-chisinau-a-aprobat-contractarea-unui-credit-de-20-7966_962091.html

Consiliul Municipal Chişinău a aprobat marţi, 7 noiembrie, contractarea unui credit de la „Victoriabank” în valoare de 20 milioane de lei pentru procurarea acţiunilor emise de SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC). Astfel, CMC a subscris la emisia suplimentară iniţiată de Consiliul ACC în număr de 200 mii de acţiuni ordinare, nominative, cu valoarea nominală de o sută de lei. Acţiunile CMC au fost justificate de necesitatea rambursării tranşei anuale de 21,5 mil. lei din datoria de 180 mil., care urmează să fie rambursată până la finele anului 2014 Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Consilierul neafiliat Ilia Bagdasarov a declarat, în cadrul şedinţei, că subscrierea la acţiunile întreprinderii este, de fapt, o preluare de către CMC a datoriilor întreprinderii faţă de BERD, situaţie generată de lipsa voinţei politice a CMC de a aproba majorări de tarife. Examinarea chestiunii în cauză a început cu discuţii asupra situaţiei economico-financiare a ACC, care se înrăutăţeşte din an în an şi conduce la falimentarea întreprinderii. Numai în prima jumătate a anului curent, întreprinderea a înregistrat pierderi în valoare de 34 mil. lei, veniturile de la serviciile prestate constituind 140,8 mil. de lei, iar cheltuielile – 168,5 mil. de lei. Datoriile totale ale consumatorilor, potrivit datelor de la 1 iulie 2006, se cifrau la 271,6 mil. de lei, fiind cu 3,4 mil. de lei mai mici decât valoarea totală a obligaţiunilor creditoare ale întreprinderii. Tot din cauza neajustării tarifelor la apă, începând cu anul 2001, întreprinderea a suportat pierderi în valoare totală de 532,8 mil. de lei. Preşedintele Consiliului de administrare al ACC, Mihai Severovan, a declarat că CMC nu poate aproba în prezent majorări de tarife, deoarece noul tarif de 8,73 lei, calculat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu a fost coordonat, potrivit prevederilor legislaţiei, cu Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului (ACDT). El spune că tergiversarea acestei chestiuni are loc din vina ACDT, care nu coordonează cu CMC acest tarif. Mai mulţi consilieri au propus diferite soluţii pentru situaţia economico-financiară a întreprinderii. Unii au susţinut ideea adresării CMC sau Primăriei către Parlament în scopul urgentării aprobării modificărilor la legislaţia în domeniu energetic care să permită aprobarea tarifelor la apă şi canalizare de către ANRE. Consilierul independent Igor Crapivca a propus cumpărarea de către CMC a datoriilor de 200 mil. de lei pe care le au faţă de furnizorul de apă CET-urile, „Termocom” şi unele întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ. Directorul ACC, Constantin Becciev a precizat că această metodă este frecvent întâlnită în mai multe ţări, datoriile unor agenţi economici putând fi cumpărate chiar şi la Bursa de Valori. Deşi nu a menţionat cauza, el a spus că în prezent ACC nu poate să-i deconecteze sau să-i acţioneze în judecată pe marii datornici, astfel că deservirea acestei datorii de către CMC i s-a părut o idee foarte bună. Consilierul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, a propus Consiliului elaborarea unei metodologii de calcul a evidenţei livrărilor de apă pentru că, spune el, chiar şi în România, datele din contoarele din apartament nu sunt definitive la calcularea consumului de apă, luându-se în calcul datele contorul de la intrarea în bloc. Propunerile consilierilor nu au fost puse la vot, urmând ca în termen de 10 zile, „Apă-Canal Chişinău” să elaboreze şi să prezinte CMC propuneri privind redresarea situaţiei de la întreprindere. Primarul interimar Vasile Ursu a declarat anterior că tarifele la apă nu vor fi examinate în timpul apropiat, deoarece consilierii municipali reprezintă partide politice care nu vor vota pentru o majorare a tarifelor în preajma alegerilor locale.