logo

Consiliul local Pârâta solicită scoaterea postului de pacificatori de lângă Vadul lui Vodă


https://www.ipn.md/ro/consiliul-local-parata-solicita-scoaterea-postului-de-pacificatori-de-langa-7967_995074.html

{Reluare din 3 ianuarie} Consiliul local Pârâta, raionul Dubăsari, cere autorităţilor centrale ca, timp de câteva zile, postul de pacificatori nr.9 de lângă Vadul lui Vodă să fie scos. Consilierii au decis, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, să înainteze această solicitare către preşedintele interimar, premier, Procuratura Generală, Ambasada Federaţiei Ruse şi alte organe. Primarul satului Pârâta, Iurie Soltan, a declarat pentru Info-Prim Neo că, pe lângă cererea de a fi scos postul de pacificatori, consilierii solicită ca militarul rus, care a rănit mortal un tânăr, să fie pedepsit conform legislaţiei în vigoare. Consilierii au acceptat cererea localnicilor de a desfăşura un protest paşnic la locul incidentului, pe 3 şi 4 ianuarie. Protestatarii preconizează să semneze şi o rezoluţie pe care o vor adresa autorităţilor. La 1 ianuarie, un militar rus al forţelor de pacificare din zona de securitate a regiunii transnistrene a Republicii Moldova a împuşcat mortal un localnic, aflat la volanul unui autoturism, pe segmentul podului de peste râul Nistru. Vadim Pisari din Pârâta a murit la spital, la scurt timp după ce s-a tras în el. În urma semnării Acordului cu privire la principiile reglementarii paşnice a conflictului armat din primăvara-vara anului 1992, de-a lungul râului Nistru a fost instituită Zona de Securitate. La decizia Comisiei Unificate de Control, instituită pentru realizarea obiectivelor din acord, în zonă au fost introduse forţe mixte de menţinere a păcii. Moldova pledează pentru înlocuirea acestora cu forţe civile cu mandat internaţional.