logo

Consiliul de Asociere Republica Moldova-UE se va reuni pe 16 martie


https://www.ipn.md/ro/consiliul-de-asociere-republica-moldova-ue-se-va-reuni-pe-16-martie-7965_1018832.html

Consiliul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană se va reuni pe 16 martie, la Bruxelles. În contextul pregătirilor către reuniune, luni, 9 martie, a fost convocată şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, participanţii au discutat despre realizarea Acordului de Asociere, precum şi priorităţile pe termen scurt care vor forma agenda de activitate a instituţiilor naţionale vizate, având în vedere reluarea activităţii Parlamentului de la Chişinău.

„Comerţul cu UE este în creştere. Uniunea Europeană este cel mai mare importator al produselor moldoveneşti. Mai mult ca atât, această tendinţă se consolidează. Pe parcursul anului trecut, în comparaţie cu 2013, exporturile totale în UE au crescut cu 9,6%, iar importurile cu 3,9%. Astfel, miturile răspândite înainte de semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, precum că ţara  va fi invadată de produse ieftine şi necalitative, nu s-au adeverit”, a menţionat viceministrul economiei, Octavian Calmâc.

Consiliul de Asociere Republica Moldova-UE este o platformă instituţională creată pentru trasarea sarcinilor pe care ar trebui să le urmeze Moldova după ce a devenit stat asociat la UE. Prima şedinţă a consiliului urma să aibă loc în ianuarie, dar a fost amânată din cauză că noul guvern de la Chişinău nu era instituit.