Consilierii municipali sunt nemulţumiţi de starea în care „Termocom” revine în gestiunea autorităţilor locale
https://www.ipn.md/ro/consilierii-municipali-sunt-nemultumiti-de-starea-in-care-termocom-revine-7966_965454.html
Consilierii municipali sunt nemulţumiţi de situaţia financiară curentă a distribuitorului de căldură, SA „Termocom”, şi sunt decişi să accepte reluarea gestiunii asupra acestui obiectiv de către autorităţile locale doar atunci când se va clarifica cum a fost posibilă dublarea, pe parcursul ultimilor şase ani, a datoriilor creditoare ale întreprinderii.
Consilierul Alianţei „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, a declarat pentru Info-Prim Neo că în luna iulie expiră termenul de reorganizare stabilit de Judecătoria Economică pentru „Termocom”, perioadă în care întreprinderea s-a aflat în gestiunea Consiliului Creditorilor. Conform Legii cu privire la insolvabilitate, întreprinderea va trece, din iulie, în subordinea Consiliului municipal Chişinău care deţine 70% din acţiuni, împreună „cu toate consecinţele activităţii din ultimii ani.
Deşi o comisie municipală a examinat recent situaţia de la întreprindere, Cernei spune că fosta componenţă a CMC, aflată în opoziţie, a avut acces numai la informaţia generală. Singura informaţie relevantă, de ordin general, a fost că CC a luat în gestiune „Termocom” cu datorii de 750 mil. lei, iar acum întreprinderea revine în gestiunea municipalităţii cu 1,8 mlrd. lei.
„Nu vom accepta „Termocom” înapoi până nu vom avea o analiză financiară concretă despre felul în care s-a gestionat întreprinderea, inclusiv patrimoniul care a fost înstrăinat”, a subliniat Cernei. El a menţionat că în ultimii ani de la întreprindere s-au înstrăinat multe imobile, inclusiv prin micşorarea deliberată a preţului de vânzare al acestora, fiind convins şi de faptul că prin intermediul acestei întreprinderi s-au spălat foarte mulţi bani.
Oleg Cernei a apreciat drept foarte deplorabilă starea economico-financiară a distribuitorului de agent termic. Faptul că această întreprindere este falimentară şi va reveni astfel în subordinea CMC este o povară enormă pentru bugetul municipal în valoare de doar 1,3 mlrd. de lei, adică mai puţin decât constituie datoriile actuale ale „Termocum”-ului.
Consilierul municipal este sigur de faptul că Partidul comuniştilor, supărat că a pierdut alegerile în Chişinău, va proceda prin intermediul acestei întreprinderi la şantaj faţă de noua administraţie a municipiului Chişinău, astfel punând în pericol pregătirea şi începutul sezonului de încălzire.
Administratorul SA „Termocom” Dionisie Antocel nu a fost de găsit pentru a comenta opinia consilierului municipal privind situaţia întreprinderii.