logo

Consilierii municipali revin la discuţii asupra privatizării Parcului Urban de Autobuze


https://www.ipn.md/ro/consilierii-municipali-revin-la-discutii-asupra-privatizarii-parcului-urban-de-a-7966_972345.html

Parcul Urban de Autobuze din capitală urmează a fi supus modernizării sau chiar ar putea fi privatizat. O decizie în acest sens a fost votată joi, 30 octombrie, de către consilierii locali, după ce au constatat că municipalitatea achită anual 80 mln lei pentru a întreţine autobuzele şi a compensa cheltuielile pentru transportarea călătorilor, transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului întreprinderii, Iacob Capcelea, costul real al unei călătorii cu autobuzul este de 4,77 lei. Călătorii achită 2 lei. Restul sumei este acoperită din bugetul municipal. Aleşii locali au votat alocarea a 4 mln lei pentru Parcul Urban de Autobuze pentru pregătirea transportului către sezonul rece al anului, şi a altor trei milioane pentru Regia Transport Electric. Directorul întreprinderii, Gheorghe Morgoci, a declarat că banii vor fi utilizaţi în scopul reutilării a 10 troleibuze. În acest an au fost deja reutilate şapte troleibuze, iar săptămâna viitoare urmează a fi dat în exploatare al optulea. Potrivit lui Morgoci, reutiliarea unui troleibuz costă între 250 şi 300 mii lei, pe când procurarea unuia nou se ridică la 3 milioane de lei.