Consilierii municipali cer Termocom-ului să conecteze toţi consumatorii la căldura
https://www.ipn.md/ro/consilierii-municipali-cer-termocom-ului-sa-conecteze-toti-consumatorii-la-caldu-7967_967112.html
Fracţiunea „Alianţa Moldova Noastră” din Consiliul municipal Chişinău (CMC) solicită CMC să nu achite SA „Termocom” datoriile formate la achitarea diferenţei de tarif până când întreprinderea nu va conecta toţi consumatorii la căldură.
Liderul Fracţiunii, Oleg Cernei, a declarat în cadrul ultimei şedinţe CMC, că cele 16 mln de lei pe care CMC le planifică pentru achitare „Termocom”-ului nu ar trebui transferate până când întreprinderea nu-şi va modifica atitudinea faţă de consumatori. El s-a arătat indignat de faptul că unele blocuri din municipiu nu sunt conectate chiar dacă au nivelul achitărilor de 98-99%.
Cernei spune că la moment este necesară conectarea întregului fond locativ. „Noi ne-am onorat obligaţiunile, nu am abrogat tariful de 540 de lei, am alocat alte 33 de mln lei în contul diferenţei de tarif. Să fie bun Termocom-ul să nu exploateze situaţia aceasta din punct de vedere politic, pentru că suferă oamenii în ultimă instanţă”, a subliniat Cernei.
Până în prezent, CMC a alocat SA „Termocom”, în contul diferenţei de tarif, cca 125 mln de lei. Autorităţile estimează că pentru întreg sezonul trecut de încălzire vor trebui achitate distribuitorului de căldură cca 300 mln lei.
La începutul săptămânii curente, conducerea SA „Termocom” a declarat că nu va conecta blocurile de locuinţe cu datorii până când restanţele nu vor fi stinse în totalitate. Astfel de măsuri sunt justificate de „Termocom” de necesitatea achitării restanţelor faţă de furnizorii de căldură ai întreprinderii şi livrării agentului termic în sezonul curent de încălzire la parametri optimi.