logo

Consilierii creştin-democraţi se pronunţă împotriva depozitării nămolului din lacul Valea Morilor de-a lungul străzii V. Lupu


https://www.ipn.md/ro/consilierii-crestin-democrati-se-pronunta-impotriva-depozitarii-namolului-din-la-7967_961707.html

Fracţiunea Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) din cadrul Consiliului Municipal Chişinău se pronunţă împotriva depozitării nămolului din lacul Valea Morilor de-a lungul străzii Vasile Lupu, aşa cum se planifică într-un proiect al autorităţilor locale. Consilierul fracţiunii PPCD, Eugenia Stârcea, a declarat că atât ecologiştii, cât şi experţii Centrului de medicină preventivă, asociaţiile obşteşti, precum şi cetăţenii de rând consideră că depozitarea nămolului în centrul oraşului va deveni o sursă de infecţii şi de miros urât. Potrivit consilierului, CMC ar urma să examineze posibilitatea de atribuire a unui teren pentru depozitarea nămolului în afara oraşului, cu uscarea şi prelucrarea acestuia, astfel ca să fie posibilă comercializarea ulterioară peste hotare. „Sunt multe ţări care solicită şi ar fi de acord să procure acest nămol care este foarte bun ca îngrăşământ pentru agricultură”, a spus Stârcea. Primăria municipiului Chişinău şi Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (MERN) au declarat recent că, pentru a curăţa lacul de nămol, a fost aleasă metoda de evacuare a apelor. Această variantă a fost considerată cea mai eficientă, din punct de vedere ecologic, astfel că după extracţia nămolului, estimat la 2 mil. m. c. (cca 2 m de nămol pe întreaga suprafaţă a lacului) va fi posibilă presărarea fundului lacului cu pietriş şi granit. De asemenea, prin această metodă va fi posibilă consolidarea malurilor şi drenarea izvoarelor subterane. Autorităţile planifică începerea lucrărilor de pompare a apelor şi extracţie a nămolului în toamna curentă. Primarul interimar Vasile Ursu a declarat că aceste acţiuni au scopul de a transforma parcul Valea Morilor într-o zonă de agrement, unde cetăţenii să se poată odihni şi scălda fără riscul de a se îmbolnăvi. Aceste acţiuni au fost motivate în special de catastrofa ecologică din vară, când din cauza înnămolirii lacului, au pierit tone de peşte din acest bazin.