Conflictul transnistrean în cifre şi fapte, partea III

[Material Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] {Conflictul armat dintre cele două maluri ale Nistrului sub forma acţiunilor de luptă cu participarea masivă a formaţiunilor militare, a fost precedat, pe parcursului câtorva ani, de numeroase acţiuni menite să desprindă regiunea de est din componenţa fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) şi, ulterior, Republicii Moldova. Procesele secesioniste au fost inspirate din afară în contextul mişcării de renaştere naţională şi autodeterminare a poporului moldovenesc în raport cu Uniunea Sovietică ce intrase în faza de destrămare, notează Info-Prim Neo cu referire la datele Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău.} [Continuare din 27 februarie 2012 şi 28 februarie 2012] Potrivit unei publicaţii a Centrului, la [28 martie 1992], preşedintele Mircea Snegur a declarat stare excepţională pe teritoriul ţării. Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale şi unităţile Armatei Naţionale trebuiau să întreprindă măsuri urgente pentru lichidarea şi dezarmarea formaţiunilor paramilitare din stânga Nistrului, să ia măsuri de depistare şi reţinere a persoanelor care au comis crime împotriva instituţiilor de stat şi împotriva populaţiei paşnice. La [29 martie 1992], premierul Valeriu Muravschi transmite un ultimatum grupurilor secesioniste, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile. La [31 martie 1992], Parlamentul Republicii Moldova a format o comisie specială care să propună soluţii de ameliorare a situaţiei. Din componenţa comisiei făceau parte reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare, împuterniciţi să facă propuneri pentru soluţionarea paşnică a conflictului în baza normelor şi standardelor internaţionale. Situaţia s-a agravat odată cu implicarea directă a Rusiei în afacerile interne ale Republicii Moldova, realizată prin vizita la Tiraspol a vicepreşedintelui Rusiei, Aleksandr Ruţkoi, se menţionează în publicaţia Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. Demnitarul rus s-a pronunţat deschis în favoarea implicării armatei ruse în conflict, invocând motivul „protejării cetăţenilor ruşi din zona transnistreană”. Conducerea Moldovei a adresat telegrame preşedintelui Rusiei şi Congresului deputaţilor poporului din Federaţia Rusă, solicitând să se ia atitudine faţă de declaraţiile făcute la Tiraspol de către oficialul rus. Forul moscovit a susţinut însă poziţia Ruţkoi. Astfel, în conflict s-au implicat factorii externi. La cele câteva reuniuni ale miniştrilor afacerilor interne ai Moldovei, Rusiei, României şi Ucrainei, au fost puse în discuţie şi aprobate o serie de principii de reglementare paşnică a conflictului. S-a instituit o comisie mixtă, care urma să iniţieze un proces de dezarmare a părţilor aflate în conflict. La [1 aprilie 1992], Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale paşnică a conflictului. Poliţia moldovenească încearcă eliberarea oraşului Tighina (Bender), controlat de forţele secesioniste. În luptă cad 8 poliţişti. Tot, la 1 aprilie, preşedintele rus, Boris Elţin, a emis decretul nr. 320, care legitima trecerea unităţilor militare sovietice aflate pe teritoriul Republicii Moldova sub conducerea militară a Federaţiei Ruse, neglijând în acest mod decretul preşedintelui Republicii Moldova şi stopând, în plin război, procesul de organizare a unităţilor militare. La [2 aprilie 1992], Generalul Iuri Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum preşedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, cerând ca forţele moldoveneşti să se îndepărteze la 15 km de Tighina (Bender). La [10 aprilie 1992], prin decretul prezidenţial nr. 87, în scopul completării cu militari a forţelor armate ale Republicii Moldova, s-a decis că, în caz de necesitate şi dacă aceştia sunt de acord, ministrul apărării poate chema din rezervă ofiţeri şi subofiţeri ce au atins limita de vârstă pentru aflarea în rândurile forţelor armate pentru satisfacerea în continuare a serviciului militar în armata naţională. Majoritatea ofiţerilor care conduceau efectivul de ostaşi pe poziţiile de luptă erau rezervişti, o bună parte dintre ei – şefi de catedră şi profesori de pregătire militară. Situaţia impunea organizarea lecţiilor practice cu studierea armamentului şi tacticii de luptă. La poligonul de instruire de la Bulboaca s-a organizat studierea armamentului, tragerii din armă şi alte exerciţii pentru pregătirea de luptă. Această pregătire practică pe teren avea un rol important pentru efectivul venit din rezervă, care uneori nu avea idee de arme, fără a mai vorbi de tactica de luptă. La [14 aprilie 1992], a fost creată noua componenţă a Consiliul Suprem de Securitate, sub conducerea directă a preşedintelui ţării. La [12 mai 1992], Mircea Snegur i-a cerut preşedintelui Rusiei, Boris Elţin, retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Republicii Moldova, concomitent adresând şi secretarului general al ONU un mesaj cu privire la implicarea în conflict a Armatei a 14-a. Situaţia conflictuală a complicat procesul de revenire acasă a militarilor care îşi satisfăceau serviciul în diferite regiuni ale Rusiei. Fondurile Muzeului militar de la Chişinău păstrează sute de scrisori prin care militarii îşi exprimă dorinţa de a reveni în patrie şi a-şi apăra ţara în acele momente. La [21 mai 1992], liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, a emis decretul cu privire la trecerea Armatei a 14-a sub jurisdicţia autoproclamatei republici. În război a intrat o companie a unităţii ruse staţionate în satul Parcani. Începând cu [23 mai 1992], formaţiunile paramilitare transnistrene şi-au intensificat acţiunile de luptă. Armata a 14-a rusă şi-a început agresiunea directă şi deschisă. Forţele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanşat o operaţiune militară de amploare împotriva Secţiei orăşeneşti de poliţie Tighina (Bender) pentru lichidarea acesteia. Prin decretul prezidenţial nr. 159 din [16 iunie] 1992 Ion Costaş este demis din postul de ministru al apărării. La [24 iunie 1992], preşedintele Republicii Moldova a adresat popoarelor, parlamentelor şi guvernelor statelor lumii următorul apel: „…în acest moment tragic pentru destinul statului nostru, ne adresăm popoarelor lumii să intervină prin toate mijloacele de care dispun pentru curmarea agresiunii dezlănţuite de Forţele Armate ale Federaţiei Ruse”. La [21 iulie 1992], la Moscova, preşedintele Republicii Moldova şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat. La [27 iulie 1992], a fost instituită Comisia Unificată de Control (CUC), abilitată să supravegheze situaţia în teritoriul unde s-au dat luptele. Aceasta este constituită din 3 delegaţii, care reprezintă Republica Moldova, Federaţia Rusă şi administraţia de la Tiraspol. Ucraina şi misiunea OSCE în Republica Moldova sunt prezente în CUC cu statut de observatori. La [29 iulie 1992] a fost numit ca ministru al apărării naţionale generalul Pavel Creangă. Conform protocolului adiţional al Comisiei Unificate de Control, începând cu [31 iulie 1992], în zona de conflict au fost introduse forţele de menţinere a păcii şi un corp de observatori, care au primit misiunea de a asigura încetarea focului, retragerea şi dezarmarea tuturor formaţiunilor militare, menţinerea păcii şi a ordinii de drept în zona de securitate. Totodată, a fost stabilită componenţa şi numărul forţelor de menţinere a păcii, locurile de dislocare a contingentelor militare. Pentru executarea acestui acord, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a semnat ordinul cu privire la crearea a 3 batalioane de infanterie motorizată ale forţelor de menţinere a păcii din partea Republicii Moldova cu locul de dislocare la Cocieri, Varniţa şi Coşniţa. La [28 iulie 1992], în componenţa Batalionului de menţinere a păcii a intrat şi o companie de deminare. Au fost deminate în total 71,9 km2 şi distruse 4.080 obiecte explozibile. De-a lungul râului Nistru a fost instituită Zona de Securitate, compusă din trei sectoare, cu lungimea de 225 km şi lăţimea 15-21 km. Cele trei contingente ale trupelor de menţinere a păcii din subordinea CUC alcătuiesc Forţele Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP), cu un efectiv de 1200-1300 de militari. Unităţile militare ale contingentului rus sunt dislocate la Bender (cu o subunitate în oraşul Dubăsari), ale Republicii Moldova – la Cocieri, Coşniţa şi Varniţa iar ale administraţiei de la Tiraspol – la Dubăsari şi Grigoriopol. Actualmente există 15 posturi fixe care, în funcţie de contingente, activează în regim unilateral sau mixt. Pentru reglementarea conflictului transnistrean în anul 2005 a fost creat formatul de negocieri „5+2” care include părţile: Republica Moldova şi administraţia de la Tiraspol, mediatorii: Rusia, Ucraina şi OSCE, şi observatorii: SUA şi UE. Activitatea acestui format s-a întrerupt în 2006 şi a fost reluată oficial în noiembrie 2011. [Irina Ţurcanu, Info-Prim Neo]