Conflictul transnistrean în cifre şi fapte, partea I

[Material Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Conflictul armat dintre cele două maluri ale Nistrului sub forma acţiunilor de luptă cu participarea masivă a formaţiunilor militare, a fost precedat, pe parcursului câtorva ani, de numeroase acţiuni menite să desprindă regiunea de est din componenţa fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) şi, ulterior, Republicii Moldova. Procesele secesioniste au fost inspirate din afară în contextul mişcării de renaştere naţională şi autodeterminare a poporului moldovensc în raport cu Uniunea Sovietică ce intrase în faza de destrămare, notează Info-Prim Neo cu referire la datele Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. Potrivit unei publicaţii a Centrului, în luna [septembrie 1989], în partea stângă a Nistrului au fost organizate manifestări antimoldoveneşti susţinute de forţele antidemocratice de la Moscova. Ulterior, liderii aşa-zisului „soviet unificat al colectivelor de muncă” (cunoscut sub abrevierea „OSTK”) şi nomenclatura comunistă au convocat, în satul Parcani din raionul Slobozia, aşa-numitul „congres al deputaţilor de toate nivelurile” din raioanele şi oraşele din stânga Nistrului, în cadrul căruia aceştia şi-au declarat opţiunea pentru autonomia în raport cu Republica Moldova şi nerecunoaşterea actelor legislative ale RSSM. În curând, au fost create detaşamente paramilitare, cu titulatura de „unităţi de susţinere a miliţiei”. La [11 martie 1991], pe lângă Comitetul executiv orăşenesc Tiraspol, a fost creat un detaşament de miliţie civilă, constituit din 200 de persoane. Membrii acestuia purtau uniformă militară de camuflaj, fără semne distinctive, şi erau echipaţi cu bastoane de cauciuc. Detaşamentul efectua paza edificiului Sovietului orăşenesc şi se subordona OSTK din Tiraspol. Hotărâri similare au fost adoptate şi de către sovietele orăşeneşti din Dubăsari şi Râbniţa, unde au fost create aşa-numitele detaşamente de muncitori de ajutorare a miliţiei, cu un efectiv de 300 şi, respectiv, 100 de persoane. Detaşamentul din oraşul Dubăsari era echipat cu uniformă militară de camuflaj, primită din Tiraspol, cu bastoane de cauciuc, staţii radio de tip militar, dar şi cu muniţii din arsenalul unităţilor armatei sovietice. În luna martie, în posesia a patru membri ai detaşamentului au fost găsite şi confiscate 64 de grenade antipersonal F-1, 44 calupuri cu trinitrotoluen, alte muniţii. În baza acestor detaşamente s-au format forţele armate ale regimului separatistr din stânga Nistrului, utilizate în realizarea planurilor pe care le nutreau liderii acestuia, inclusiv provocarea şi escaladarea unor conflicte social-politice. Printr-o hotărâre din [6 mai 1991] a aşa-numitului soviet suprem din Transnistria, secţiile raionale şi alte instituţii ale Ministerului de Interne, localizate în partea stângă a râului Nistru, au fost scoase din subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova, concomitent organizându-se structuri de interne şi procuratură ale regimului separatist. Organizaţia „Patrioţii din Dubăsari” a adresat locuitorilor din acest oraş şi din satele din stânga Nistrului, un apel prin care îndemnau la nesupunere faţă de prevederile Constituţiei şi legilor Republicii Moldova. Scrisoarea era înţesată de calomnii şi urmărea scopul să discrediteze structurile Ministerului de Interne. Acţiunile de intimidare a populaţiei din localităţile din stânga Nistrului şi de discreditare a structurilor statale oficiale au continuat şi pe parcursul următoarelor luni. La [19-21 august 1991], la Moscova a avut loc tentativa loviturii de stat, cunosctă sub denumirea „puciul din august”. Liderii regimului separatist de la Tiraspol au declarat susţinere necondiţionată puciştilor. La [27 august 1991] Republica Moldova şi-a declarat independenţa faţă de Unuinea Sovietică. La [6 septembrie 1991], în baza hotărârii aşa-zisului Soviet Suprem din regiune „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei” a fost creată aşa-numita gardă republicană. În perioada [10-12 septembrie 1991], la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi celor din Armata a 14-a rusă, s-a convocat adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile autorităţilor militare, ei vor trece de partea separatiştilor şi, în caz de complicare a situaţiei, vor proceda la apărarea acestora. Deoarece personalul secţiilor de poliţie din stânga Nistrului continua să se conducă de legislaţia Republicii Moldova, forţele separatiste au procedat la formarea structurilor unui minister de interne paralel. La [10 septembrie 1991], a fost emis ordinul aşa-numitei Direcţii de interne a Transnistriei privind crearea unei secţii locale de miliţie a comitetului executiv Râbniţa. Concomitent, au fost proferate ameninţări la adresa poliţiei şi pichetate secţiile de poliţie raionale şi alte structuri ale Ministerului de Interne. La [11 septembrie], prin hotărârea administraţiei separatiste „Cu privire la forţele armate pe teritoriul Transnistriei” a fost declarat invalid Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la evacuarea Forţelor Armate ale URSS şi celor ale Ministerului de Interne al URSS de pe teritoriul Republicii Moldova. Unităţile militare ale Armatei 14-a ruse au folosit acest „acoperiş” pentru a se implica direct pe partea regimului secesionist în conflictul cu autorităţile constituţionale de la Chişinău. Sub presiunea structurilor secesioniste, la [19 septembrie], secţia de poliţie din oraşul Râbniţa a trecut în subordinea şaşa.numitei Direcţii de interne a Transnistriei. La [20 septembrie], sovietul orăşenesc Dubăsari a adoptat decizia de a desfiinţa Secţia de poliţie raională şi de a crea Secţia raională de miliţie transnistreană. La [22 septembrie], secţia raională de poliţie Camenca a trecut şi ea sub autoritatea separatiştilor. La [1 octombrie 1991], a fost semnat un protocol de conciliere şi redresare a situaţiei din zona de conflict. Punctele 3 şi 4 ale protocolului de conciliere prevedeau suspendarea hotărârilor cu privire la crearea de structuri de stat ilegale şi resubordonarea organelor existente ale puterii şi administraţiei de stat. Contrar acestor decizii, în oraşul Râbniţa, în zona combinatului metalurgic, a fost creată o tabără în al cărei perimetru se adunau aşa-numitele detaşamentele de muncitori din oraşele Dubăsari şi Râbniţa. Se întreprindeau acţiuni de intimidare şi şantajare a colaboratorilor de poliţie rămaşi fideli Republicii Moldova. Aceste acţiuni ilegale deveneau din ce în ce mai violente. La [16 octombrie 1991], într-un birou al Secţiei raionale de poliţie Dubăsari a fost aruncat un obiect exploziv cu nitrototoluen, din fericire, au fost cauzate doar daune materiale. La [2 octombrie 1991], executivul din Tiraspol a adoptat rezoluţia nr. 20 „Cu privire la reorganizarea direcţiei de miliţie orăşenească a departamentului de afaceri interne”, în baza căreia poliţia locală era scoasă de sub jurisdicţia Republicii Moldova. La [1 decembrie 1991], forţele separatiste au desfăşurat aşa-numite alegeri ale „preşedintelui Republicii Moldoveneşti Nistrene”, care au trecut sub semnul intimidării populaţiei de către persoane înarmate şi formaţiuni paramilitare, a acţiunilor practice de creare a unor structuri de forţă paralele, intimidării şi şantajării colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului.. În ajunul „alegerilor”, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei moldoveneşti. La [27 noiembrie 1991], în sediul Sovietului sătesc din localitatea Teia, raionul Grigoriopol, au apărut 6 persoane înarmate cu arme automate Kalaşnikov, venite de la Tiraspol. Acestea au cerut, în mod ultimativ, ca lucrătorii sovietului sătesc să organizeze urgent activitatăţi propagandistice pentru alegerea „preşedintelui”. Localnicii erau ameninţaţi şi li se spunea că, după 1 decembrie, se va găsi câte un glonte pentru fiecare locuitor al satului. Aceleaşi persoane au avertizat conducerea locală că, la 8 decembrie, în regiune nu se va desfăşura alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Restricţii de acest gen, instituite de către „propagandiştii” înarmaţi, au fost atestate şi în alte localităţi din raioanele Dubăsari, Slobozia, Râbniţa etc. Deputaţii Sovietului orăşenesc din Bender au permis ca persoane înarmate din cadrul unităţilor paramilitare să patruleze oraşul. Concomitent, se organizau acţiuni ilegale de blocare a podurilor şi magistralelor auto, verificare a mijloacelor de transport. Se aplica violenţă directă, fizică şi psihologică. În seara de [1 decembrie 1991], a fost blocat podul de peste Nistru din vecinătatea satului Gura Bâcului. În localitatea Mălăieşti, în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1991, au sosit 2 autobuze şi un microbuz, care au adus 20-25 de „agitatori”, inclusiv şase îmbrăcaţi în uniformă militară. Locuitorii satului au hotărât să nu reacţioneze la această demonstraţie de forţă şi, în ziua alegerilor, nu s-au prezentat la secţiile de votare. În practic toate localităţile din raionul Grigoriopol, inclusiv satele Speia, Butor, Taşlâc, s-au înregistrat acţiuni de intimidare a populaţiei. În raionul Dubăsari, toate podurile de pe Nistru au fost blocate de grupuri de oameni înarmaţi cu automate şi mitraliere. La fiecare pod au fost amplasate pichete formate din câte 30 de persoane dotate cu armament, pichetul avea în dotare 3 mitraliere. A fost blocat şi podul de peste Nistru din apropierea oraşului Râbniţa. Dinspre oraşul Camenca, pe pod a fost amplasat un pichet compus din reprezentanţi ai miliţiei locale şi gărzilor locale, bine dotate cu arme de foc. În raionul Ştefan Vodă, lângă satul Răscăieţi, podul a fost blocat de către un efectiv de 25 de persoane înarmate cu automate şi trei mitraliere. Blocarea podului s-a desfăşurat sub comanda unui colonel şi a doi maiori ai Armatei ruse. La sesiunea din [7 decembrie] a Sovietului orăşenesc Bender, separatiştii au interzis funcţionarea secţiei de poliţie din Bender. Peste două zile, secţia de poliţie a fost încercuită de gardişti. Sub ameninţarea armelor, s-a încercat scoaterea forţată a comisariatului din subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova şi trecerea lui în subordonarea autoproclamatei republici. În aceeaşi zi, a fost organizat un atac armat asupra clădirii poliţiei rutiere, şeful acestei secţii fiind supus abuzului fizic. În acele zile de grea cumpănă, doar locuitorii satului Coşniţa, raionul Dubăsari, n-au permis emisarilor să pătrundă în localitate şi să-şi desfăşoare propaganda şi intimidările în rândurile populaţiei din sat. La [13 decembrie], ora 5.30, secţia de poliţie din oraşul Dubăsari a fost informată că se pregăteşte un atac împotriva ei. În jurul secţiei se deplasa un automobil blindat, iar gardiştii transnistreni se pregăteau de asalt. În ajutorul persoanelor din interiorul clădirii au fost trimişi poliţiştii din batalionul Serviciu de pază şi patrulare a Ministerului de Interne. Cei şase gardişti aflaţi la intrarea de pe podul pe Nistru au fost dezarmaţi, fără nici un foc. În apropiere de postul de poliţie rutieră, situat la intersecţia traseelor Dubăsari-Râbniţa-Grigoriopol, gardişti înarmaţi au deschis foc din automate şi mitraliere asupra unui grup de poliţişti. În acest schimb de focuri au decedat trei poliţişti: Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut şi Valentin Mereniuc, ucişi pe loc; Gheorghe Caşu a decedat ulterior în spital; alţi 9 poliţişti s-au ales cu răni. Cei patru poliţişti decedaţi, au fost primele victime ale războiului, practic, început la Nistru. La [14 decembrie 1991], gardiştii au deschis focul, din direcţia oraşului Dubăsari, atacând masiv forţele poliţiei. În timpul acestor evenimente, au fost reţinuţi 34 de gardişti, de la care au fost confiscate 2 mitraliere, 20 de arme automate Kalaşnikov, echipament militar etc. 28 dintre cei reţinuţi erau locuitori ai oraşului Râbniţa. În aceeaşi, zi la ora 19.00, un grup de gardişti a deschis focul asupra automobilelor care circulau pe străzi, astfel de atacuri fiind înregistrate pe întregul perimetrul oraşului Dubăsari. În aproximativ 4 luni, de la [10 decembrie 1991] până în [martie 1992], au fost înregistrate 57 de acţiuni criminale ale gardiştilor în raport cu poliţiştii, în rezultatul cărora şi-au pierdut viaţa 4 lucrători ai poliţiei, 13 fiind răniţi, 40 maltrataţi, fixează o publicaţie a Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău.. [Irina Ursu, Info-Prim Neo] [{Notă Info-Prim Neo: ] Următoarea parte a materialului „Conflictul transnistrean în cifre şi fapte” va fi publicată marţi, 28 februarie}