Conflictul transnistrean în cifre şi fapte

[Articol Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Reluare din 27, 28 şi 29 februarie {Conflictul armat dintre cele două maluri ale Nistrului sub forma acţiunilor de luptă cu participarea masivă a formaţiunilor militare, a fost precedat, pe parcursului câtorva ani, de numeroase acţiuni menite să desprindă regiunea de est din componenţa fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) şi, ulterior, Republicii Moldova. Procesele secesioniste au fost inspirate din afară în contextul mişcării de renaştere naţională şi autodeterminare a poporului moldovenesc în raport cu Uniunea Sovietică ce intrase în faza de destrămare, notează Info-Prim Neo cu referire la datele Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău.} Potrivit unei publicaţii a Centrului, în luna [septembrie 1989], în partea stângă a Nistrului au fost organizate manifestări antimoldoveneşti susţinute de forţele antidemocratice de la Moscova. Ulterior, liderii aşa-zisului „soviet unificat al colectivelor de muncă” (cunoscut sub abrevierea „OSTK”) şi nomenclatura comunistă au convocat, în satul Parcani din raionul Slobozia, aşa-numitul „congres al deputaţilor de toate nivelurile” din raioanele şi oraşele din stânga Nistrului, în cadrul căruia aceştia şi-au declarat opţiunea pentru autonomia în raport cu Republica Moldova şi nerecunoaşterea actelor legislative ale RSSM. În curând, au fost create detaşamente paramilitare, cu titulatura de „unităţi de susţinere a miliţiei”. La [11 martie 1991], pe lângă Comitetul executiv orăşenesc Tiraspol, a fost creat un detaşament de miliţie civilă, constituit din 200 de persoane. Membrii acestuia purtau uniformă militară de camuflaj, fără semne distinctive, şi erau echipaţi cu bastoane de cauciuc. Detaşamentul efectua paza edificiului Sovietului orăşenesc şi se subordona OSTK din Tiraspol. Hotărâri similare au fost adoptate şi de către sovietele orăşeneşti din Dubăsari şi Râbniţa, unde au fost create aşa-numitele detaşamente de muncitori de ajutorare a miliţiei, cu un efectiv de 300 şi, respectiv, 100 de persoane. Detaşamentul din oraşul Dubăsari era echipat cu uniformă militară de camuflaj, primită din Tiraspol, cu bastoane de cauciuc, staţii radio de tip militar, dar şi cu muniţii din arsenalul unităţilor armatei sovietice. În luna martie, în posesia a patru membri ai detaşamentului au fost găsite şi confiscate 64 de grenade antipersonal F-1, 44 calupuri cu trinitrotoluen, alte muniţii. În baza acestor detaşamente s-au format forţele armate ale regimului separatistr din stânga Nistrului, utilizate în realizarea planurilor pe care le nutreau liderii acestuia, inclusiv provocarea şi escaladarea unor conflicte social-politice. Printr-o hotărâre din [6 mai 1991] a aşa-numitului soviet suprem din Transnistria, secţiile raionale şi alte instituţii ale Ministerului de Interne, localizate în partea stângă a râului Nistru, au fost scoase din subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova, concomitent organizându-se structuri de interne şi procuratură ale regimului separatist. Organizaţia „Patrioţii din Dubăsari” a adresat locuitorilor din acest oraş şi din satele din stânga Nistrului, un apel prin care îndemnau la nesupunere faţă de prevederile Constituţiei şi legilor Republicii Moldova. Scrisoarea era înţesată de calomnii şi urmărea scopul să discrediteze structurile Ministerului de Interne. Acţiunile de intimidare a populaţiei din localităţile din stânga Nistrului şi de discreditare a structurilor statale oficiale au continuat şi pe parcursul următoarelor luni. La [19-21 august 1991], la Moscova a avut loc tentativa loviturii de stat, cunosctă sub denumirea „puciul din august”. Liderii regimului separatist de la Tiraspol au declarat susţinere necondiţionată puciştilor. La [27 august 1991] Republica Moldova şi-a declarat independenţa faţă de Unuinea Sovietică. La [6 septembrie 1991], în baza hotărârii aşa-zisului Soviet Suprem din regiune „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei” a fost creată aşa-numita gardă republicană. În perioada [10-12 septembrie 1991], la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi celor din Armata a 14-a rusă, s-a convocat adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile autorităţilor militare, ei vor trece de partea separatiştilor şi, în caz de complicare a situaţiei, vor proceda la apărarea acestora. Deoarece personalul secţiilor de poliţie din stânga Nistrului continua să se conducă de legislaţia Republicii Moldova, forţele separatiste au procedat la formarea structurilor unui minister de interne paralel. La [10 septembrie 1991], a fost emis ordinul aşa-numitei Direcţii de interne a Transnistriei privind crearea unei secţii locale de miliţie a comitetului executiv Râbniţa. Concomitent, au fost proferate ameninţări la adresa poliţiei şi pichetate secţiile de poliţie raionale şi alte structuri ale Ministerului de Interne. La [11 septembrie], prin hotărârea administraţiei separatiste „Cu privire la forţele armate pe teritoriul Transnistriei” a fost declarat invalid Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la evacuarea Forţelor Armate ale URSS şi celor ale Ministerului de Interne al URSS de pe teritoriul Republicii Moldova. Unităţile militare ale Armatei 14-a ruse au folosit acest „acoperiş” pentru a se implica direct pe partea regimului secesionist în conflictul cu autorităţile constituţionale de la Chişinău. Sub presiunea structurilor secesioniste, la [19 septembrie], secţia de poliţie din oraşul Râbniţa a trecut în subordinea şaşa.numitei Direcţii de interne a Transnistriei. La [20 septembrie], sovietul orăşenesc Dubăsari a adoptat decizia de a desfiinţa Secţia de poliţie raională şi de a crea Secţia raională de miliţie transnistreană. La [22 septembrie], secţia raională de poliţie Camenca a trecut şi ea sub autoritatea separatiştilor. La [1 octombrie 1991], a fost semnat un protocol de conciliere şi redresare a situaţiei din zona de conflict. Punctele 3 şi 4 ale protocolului de conciliere prevedeau suspendarea hotărârilor cu privire la crearea de structuri de stat ilegale şi resubordonarea organelor existente ale puterii şi administraţiei de stat. Contrar acestor decizii, în oraşul Râbniţa, în zona combinatului metalurgic, a fost creată o tabără în al cărei perimetru se adunau aşa-numitele detaşamentele de muncitori din oraşele Dubăsari şi Râbniţa. Se întreprindeau acţiuni de intimidare şi şantajare a colaboratorilor de poliţie rămaşi fideli Republicii Moldova. Aceste acţiuni ilegale deveneau din ce în ce mai violente. La [16 octombrie 1991], într-un birou al Secţiei raionale de poliţie Dubăsari a fost aruncat un obiect exploziv cu nitrototoluen, din fericire, au fost cauzate doar daune materiale. La [2 octombrie 1991], executivul din Tiraspol a adoptat rezoluţia nr. 20 „Cu privire la reorganizarea direcţiei de miliţie orăşenească a departamentului de afaceri interne”, în baza căreia poliţia locală era scoasă de sub jurisdicţia Republicii Moldova. La [1 decembrie 1991], forţele separatiste au desfăşurat aşa-numite alegeri ale „preşedintelui Republicii Moldoveneşti Nistrene”, care au trecut sub semnul intimidării populaţiei de către persoane înarmate şi formaţiuni paramilitare, a acţiunilor practice de creare a unor structuri de forţă paralele, intimidării şi şantajării colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului.. În ajunul „alegerilor”, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei moldoveneşti. La [27 noiembrie 1991], în sediul Sovietului sătesc din localitatea Teia, raionul Grigoriopol, au apărut 6 persoane înarmate cu arme automate Kalaşnikov, venite de la Tiraspol. Acestea au cerut, în mod ultimativ, ca lucrătorii sovietului sătesc să organizeze urgent activitatăţi propagandistice pentru alegerea „preşedintelui”. Localnicii erau ameninţaţi şi li se spunea că, după 1 decembrie, se va găsi câte un glonte pentru fiecare locuitor al satului. Aceleaşi persoane au avertizat conducerea locală că, la 8 decembrie, în regiune nu se va desfăşura alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Restricţii de acest gen, instituite de către „propagandiştii” înarmaţi, au fost atestate şi în alte localităţi din raioanele Dubăsari, Slobozia, Râbniţa etc. Deputaţii Sovietului orăşenesc din Bender au permis ca persoane înarmate din cadrul unităţilor paramilitare să patruleze oraşul. Concomitent, se organizau acţiuni ilegale de blocare a podurilor şi magistralelor auto, verificare a mijloacelor de transport. Se aplica violenţă directă, fizică şi psihologică. În seara de [1 decembrie 1991], a fost blocat podul de peste Nistru din vecinătatea satului Gura Bâcului. În localitatea Mălăieşti, în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1991, au sosit 2 autobuze şi un microbuz, care au adus 20-25 de „agitatori”, inclusiv şase îmbrăcaţi în uniformă militară. Locuitorii satului au hotărât să nu reacţioneze la această demonstraţie de forţă şi, în ziua alegerilor, nu s-au prezentat la secţiile de votare. În practic toate localităţile din raionul Grigoriopol, inclusiv satele Speia, Butor, Taşlâc, s-au înregistrat acţiuni de intimidare a populaţiei. În raionul Dubăsari, toate podurile de pe Nistru au fost blocate de grupuri de oameni înarmaţi cu automate şi mitraliere. La fiecare pod au fost amplasate pichete formate din câte 30 de persoane dotate cu armament, pichetul avea în dotare 3 mitraliere. A fost blocat şi podul de peste Nistru din apropierea oraşului Râbniţa. Dinspre oraşul Camenca, pe pod a fost amplasat un pichet compus din reprezentanţi ai miliţiei locale şi gărzilor locale, bine dotate cu arme de foc. În raionul Ştefan Vodă, lângă satul Răscăieţi, podul a fost blocat de către un efectiv de 25 de persoane înarmate cu automate şi trei mitraliere. Blocarea podului s-a desfăşurat sub comanda unui colonel şi a doi maiori ai Armatei ruse. La sesiunea din [7 decembrie] a Sovietului orăşenesc Bender, separatiştii au interzis funcţionarea secţiei de poliţie din Bender. Peste două zile, secţia de poliţie a fost încercuită de gardişti. Sub ameninţarea armelor, s-a încercat scoaterea forţată a comisariatului din subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova şi trecerea lui în subordonarea autoproclamatei republici. În aceeaşi zi, a fost organizat un atac armat asupra clădirii poliţiei rutiere, şeful acestei secţii fiind supus abuzului fizic. În acele zile de grea cumpănă, doar locuitorii satului Coşniţa, raionul Dubăsari, n-au permis emisarilor să pătrundă în localitate şi să-şi desfăşoare propaganda şi intimidările în rândurile populaţiei din sat. La [13 decembrie], ora 5.30, secţia de poliţie din oraşul Dubăsari a fost informată că se pregăteşte un atac împotriva ei. În jurul secţiei se deplasa un automobil blindat, iar gardiştii transnistreni se pregăteau de asalt. În ajutorul persoanelor din interiorul clădirii au fost trimişi poliţiştii din batalionul Serviciu de pază şi patrulare a Ministerului de Interne. Cei şase gardişti aflaţi la intrarea de pe podul pe Nistru au fost dezarmaţi, fără nici un foc. În apropiere de postul de poliţie rutieră, situat la intersecţia traseelor Dubăsari-Râbniţa-Grigoriopol, gardişti înarmaţi au deschis foc din automate şi mitraliere asupra unui grup de poliţişti. În acest schimb de focuri au decedat trei poliţişti: Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut şi Valentin Mereniuc, ucişi pe loc; Gheorghe Caşu a decedat ulterior în spital; alţi 9 poliţişti s-au ales cu răni. Cei patru poliţişti decedaţi, au fost primele victime ale războiului, practic, început la Nistru. La [14 decembrie 1991], gardiştii au deschis focul, din direcţia oraşului Dubăsari, atacând masiv forţele poliţiei. În timpul acestor evenimente, au fost reţinuţi 34 de gardişti, de la care au fost confiscate 2 mitraliere, 20 de arme automate Kalaşnikov, echipament militar etc. 28 dintre cei reţinuţi erau locuitori ai oraşului Râbniţa. În aceeaşi, zi la ora 19.00, un grup de gardişti a deschis focul asupra automobilelor care circulau pe străzi, astfel de atacuri fiind înregistrate pe întregul perimetrul oraşului Dubăsari. În noaptea de [31 ianuarie 1992] la Bender s-a comis un atac în urma căruia 5 poliţişti s-au ales cu leziuni corporale grave. Alt atac a avut loc asupra unei patrule de poliţie din acelaşi oraş, 4 poliţişti fiind traumatizaţi. Cazuri similare au avut loc în mod repetat, în regiune creându-se o situaţie de haos. În aproximativ 4 luni, de la [10 decembrie 1991] până în [martie 1992], au fost înregistrate 57 de acţiuni criminale ale gardiştilor în raport cu poliţiştii, în rezultatul cărora şi-au pierdut viaţa 4 lucrători ai poliţiei, 13 fiind răniţi, 40 maltrataţi, fixează o publicaţie a Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. Începând cu luna martie, gardiştii-mercenari şi căzăcimea condusă de liderii de la Tiraspol au declanşat constant acţiuni militare împotriva structurilor legitime ale Republicii Moldova. Formaţiunile paramilitare au început ofensiva asupra sediului poliţiei din Dubăsari, arestând 34 de poliţişti. La [1 martie 1992], ora 22.19, cazacii au atacat secţia de poliţie şi au luat ostatici 32 de colaboratori ai poliţiei şi 2 stagiari. La [2 martie 1992], gardiştii şi cazacii, înarmaţi cu automate au patrulat şoseaua Tiraspol-Dubăsari, blocând podurile de peste Nistru în direcţia localităţilor Vadul lui Vodă, Lunga şi barajul Hidrocentralei de la Dubăsari, blocând trecerea transportului pe podurile din oraşele Bender, Râbniţa, precum şi spre oraşul Camenca. Posturile de gardişti şi miliţieni erau asigurate şi cu maşini blindate din dotarea armatei ruse. La ora 20.00, în oraşul Bender, 16 gardişti înarmaţi au reţinut 6 colaboratori ai Batalionului serviciului de pază şi patrulare a Secţiei orăşeneşti de poliţie, pe care i-au dezarmat, ducându-i la sediul aşa-zisului „soviet unificat al colectivelor de muncă”, cunoscut sub abrevierea „OSTK”. Tot la Bender, în noaptea de [3 martie], cazacii au cerut, în cadrul adunării OSTK, luarea cu asalt a Secţiei orăşeneşti de poliţie din Bender. Străzile au fost patrulate pe parcursul întregii nopţi de trei automobile cu gardişti înarmaţi. La ora 11.00, gardiştii au atacat, cu maşini blindate, unitatea militară a Statului-major al Apărării Civile. În drum spre satul Cocieri, au tras cu arma în populaţia paşnică. Între gardişti şi poliţiştii susţinuţi de populaţia băştinaşă s-au purtat lupte timp de trei ore. Ca rezultat, gardiştii au fost forţaţi să părăsească localitatea. În timpul luptei au fost ucişi mai mulţi locuitori ai raionului Dubăsari, dar şi gardişti. Zeci de persoane au fost rănine. La ora 16.00, în oraşul Bender, la intersecţia străzilor Kişiniovskaia-Ermakov a fost instalat un post din 8 gardişti cu arme automate şi cu o mitralieră. La [4 martie 1992], ora 16.40, în oraşul Bender, pe strada Suvorov, 6 gardişti înarmaţi au atacat postul mobil al poliţiei auto, cauzând leziuni corporale grave inspectorilor, deposedându-i de maşina de serviciu şi plecând în direcţia oraşului Tiraspol. La ora 17.40, în oraş, lângă memorialul „Vulturul gloriei”, gardişti au atacat echipa de medici a Secţiei de reabilitare narcologică a Secţiei orăşeneşti de poliţie, provocându-i leziuni corporale şoferului poliţist şi deposedându-l de automobilul de serviciu. La [6 martie], între orele 24.00 – 06.00, în oraşul Bender, pe strada Zavodskaia nr. 27, un grup de gardişti cu arme a pătruns pe teritoriul arendat de Secţia poliţiei auto a Serviciului de patrulare şi pază (PPS) a Secţiei orăşeneşti de poliţie distrugând câteva automobile. La [7 martie 1992], în jurul orei 02.00, în oraşul Bender, pe strada Zavodskaia în apropierea Secţiei de poliţie rutieră, gardişti înarmaţi au capturat doi paznici şi au scos din clădirea Poliţiei auto câteva safeuri cu acte şi fişiere, după care au incendiat clădirea. Paznicii au fost ameninţaţi că vor fi omorâţi dacă vor încerca să anunţe unitatea de pompieri cu privire la incendiu. Echipa de pompieri s-a deplasat la locul faptei abia după o oră, când incendiul mistuise deja întreaga clădire. La [12 martie 1992], în jurul orei 18.30, la ieşirea din oraşul Bender, gardişti înarmaţi au reţinut 2 colaboratori ai secţiei de poliţie Buiucani. La Statul-major al gardiştilor, cei doi poliţişti au fost deposedaţi de armele din dotare şi de actele de identitate, ulterior fiind şi intimidaţi. După aceea, au fost eliberaţi împreună cu maşina şi cu cei doi infractori pe care îi escortau. La [13 martie 1992], în satul Parcani, un detaşament de femei, susţinut de aproximativ 300 de cazaci, au întreprins un atac banditesc asupra unităţii militare a Armatei a 14-a, capturând armament. Acest act a fost regizat de înşişi ofiţerii armatei, se spune în publicaţia Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. În seara de [14 martie 1992], gardişti şi cazaci care controlau magistrala auto strategică Tiraspol-Râbniţa, în apropierea satului Roghi, au deschis focul asupra unui grup de 15 poliţişti aflaţi în subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Atacatorii şi-au întărit din timp poziţiile lângă şosea şi în pădurea vecină: au săpat tranşee, au construit blindaje, au modificat un tanc, transformându-l în maşină blindată pe şenile. În timpul contraatacului, gardiştilor li s-a alăturat o altă maşină blindată pe şenile şi un camion. O mitralieră de pe una din maşinile blindate a deschis focul asupra unui autobus cu civili, care se apropia din direcţia oraşului Râbniţa. Martorii oculari au povestit că echipajul maşinii blindate a folosit autobuzul ca scut, fiind siguri că poliţiştii nu vor deschide focul asupra unui mijloc de transport civil. Gardiştii, protejându-se cu ajutorul autobuzului, au continuat să tragă din armă, apoi l-au împins în şanţul de pe marginea drumului. Când pasagerii autobuzului au început să părăsească mijlocul de transport, fluturând batiste albe, gardiştii nu şi-au încetinit acţiunile de luptă, iar civilii s-au împrăştiat în grabă, abandonându-şi lucrurile personale. În autobuz se aflau 33 de turişti din or. Harkov (Ucraina), care se îndreptau spre Turcia. Ambii şoferi ai autobuzului erau cetăţeni turci. 20 de pasageri au ajuns în Râbniţa, o femeie grav rănită a fost internată în spitalul din acest oraş. Poliţia Republicii Moldova a transportat doi gardişti răniţi la spitalul din Criuleni, unde li s-a acordat primul ajutor medical. La [15 martie 1992] liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor şi persoanelor demobilizate, acţiune menită să atragă simpatia militarilor. Evoluţia evenimentelor şi crearea unităţilor militare au condus la adoptarea, la [17 martie 1992], a Legii „Cu privire la Forţele Armate ale Republicii Moldova”. Legea, elaborată în baza doctrinei militare, stipula că forţele armate ale Republicii Moldova au scopul de a apăra statul în caz de agresiune armată, de a asigura inviolabilitatea frontierelor şi a spaţiului aerian al republicii. La [20 martie], în baza art. 4 al Legii „Cu privire la Forţele Armate ale Republicii Moldova”, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, şi-a asumat obligaţiunile de comandant suprem al forţelor armate ale Republicii Moldova, pentru a coordona operativ şi centralizat acţiunile de luptă ale poliţiştilor, carabinierilor, voluntarilor, rezerviştilor. Tot la 20 martie, la reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului militar din regiunea transnistreană, compus din Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina. După aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite, la 2 martie 1992, preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a expediat secretarului general ONU o telegramă prin care îl informa privitor la acţiunile separatiştilor şi solicita contribuţia ONU la încetarea conflictului militar. La [28 martie 1992], preşedintele Mircea Snegur a declarat stare excepţională pe teritoriul ţării. Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale şi unităţile Armatei Naţionale trebuiau să întreprindă măsuri urgente pentru lichidarea şi dezarmarea formaţiunilor paramilitare din stânga Nistrului, să ia măsuri de depistare şi reţinere a persoanelor care au comis crime împotriva instituţiilor de stat şi împotriva populaţiei paşnice. La [29 martie 1992], premierul Valeriu Muravschi transmite un ultimatum grupurilor secesioniste, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile. La [31 martie 1992], Parlamentul Republicii Moldova a format o comisie specială care să propună soluţii de ameliorare a situaţiei. Din componenţa comisiei făceau parte reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare, împuterniciţi să facă propuneri pentru soluţionarea paşnică a conflictului în baza normelor şi standardelor internaţionale. Situaţia s-a agravat odată cu implicarea directă a Rusiei în afacerile interne ale Republicii Moldova, realizată prin vizita la Tiraspol a vicepreşedintelui Rusiei, Aleksandr Ruţkoi, se menţionează în publicaţia Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. Demnitarul rus s-a pronunţat deschis în favoarea implicării armatei ruse în conflict, invocând motivul „protejării cetăţenilor ruşi din zona transnistreană”. Conducerea Moldovei a adresat telegrame preşedintelui Rusiei şi Congresului deputaţilor poporului din Federaţia Rusă, solicitând să se ia atitudine faţă de declaraţiile făcute la Tiraspol de către oficialul rus. Forul moscovit a susţinut însă poziţia Ruţkoi. Astfel, în conflict s-au implicat factorii externi. La cele câteva reuniuni ale miniştrilor afacerilor interne ai Moldovei, Rusiei, României şi Ucrainei, au fost puse în discuţie şi aprobate o serie de principii de reglementare paşnică a conflictului. S-a instituit o comisie mixtă, care urma să iniţieze un proces de dezarmare a părţilor aflate în conflict. La [1 aprilie 1992], Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale paşnică a conflictului. Poliţia moldovenească încearcă eliberarea oraşului Tighina (Bender), controlat de forţele secesioniste. În luptă cad 8 poliţişti. Tot, la 1 aprilie, preşedintele rus, Boris Elţin, a emis decretul nr. 320, care legitima trecerea unităţilor militare sovietice aflate pe teritoriul Republicii Moldova sub conducerea militară a Federaţiei Ruse, neglijând în acest mod decretul preşedintelui Republicii Moldova şi stopând, în plin război, procesul de organizare a unităţilor militare. La [2 aprilie 1992], Generalul Iuri Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum preşedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, cerând ca forţele moldoveneşti să se îndepărteze la 15 km de Tighina (Bender). La [10 aprilie 1992], prin decretul prezidenţial nr. 87, în scopul completării cu militari a forţelor armate ale Republicii Moldova, s-a decis că, în caz de necesitate şi dacă aceştia sunt de acord, ministrul apărării poate chema din rezervă ofiţeri şi subofiţeri ce au atins limita de vârstă pentru aflarea în rândurile forţelor armate pentru satisfacerea în continuare a serviciului militar în armata naţională. Majoritatea ofiţerilor care conduceau efectivul de ostaşi pe poziţiile de luptă erau rezervişti, o bună parte dintre ei – şefi de catedră şi profesori de pregătire militară. Situaţia impunea organizarea lecţiilor practice cu studierea armamentului şi tacticii de luptă. La poligonul de instruire de la Bulboaca s-a organizat studierea armamentului, tragerii din armă şi alte exerciţii pentru pregătirea de luptă. Această pregătire practică pe teren avea un rol important pentru efectivul venit din rezervă, care uneori nu avea idee de arme, fără a mai vorbi de tactica de luptă. La [14 aprilie 1992], a fost creată noua componenţă a Consiliul Suprem de Securitate, sub conducerea directă a preşedintelui ţării. La [12 mai 1992], Mircea Snegur i-a cerut preşedintelui Rusiei, Boris Elţin, retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Republicii Moldova, concomitent adresând şi secretarului general al ONU un mesaj cu privire la implicarea în conflict a Armatei a 14-a. Situaţia conflictuală a complicat procesul de revenire acasă a militarilor care îşi satisfăceau serviciul în diferite regiuni ale Rusiei. Fondurile Muzeului militar de la Chişinău păstrează sute de scrisori prin care militarii îşi exprimă dorinţa de a reveni în patrie şi a-şi apăra ţara în acele momente. La [21 mai 1992], liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, a emis decretul cu privire la trecerea Armatei a 14-a sub jurisdicţia autoproclamatei republici. În război a intrat o companie a unităţii ruse staţionate în satul Parcani. Începând cu [23 mai 1992], formaţiunile paramilitare transnistrene şi-au intensificat acţiunile de luptă. Armata a 14-a rusă şi-a început agresiunea directă şi deschisă. Forţele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanşat o operaţiune militară de amploare împotriva Secţiei orăşeneşti de poliţie Tighina (Bender) pentru lichidarea acesteia. Prin decretul prezidenţial nr. 159 din [16 iunie] 1992 Ion Costaş este demis din postul de ministru al apărării. La [24 iunie 1992], preşedintele Republicii Moldova a adresat popoarelor, parlamentelor şi guvernelor statelor lumii următorul apel: „…în acest moment tragic pentru destinul statului nostru, ne adresăm popoarelor lumii să intervină prin toate mijloacele de care dispun pentru curmarea agresiunii dezlănţuite de Forţele Armate ale Federaţiei Ruse”. La [21 iulie 1992], la Moscova, preşedintele Republicii Moldova şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat. La [27 iulie 1992], a fost instituită Comisia Unificată de Control (CUC), abilitată să supravegheze situaţia în teritoriul unde s-au dat luptele. Aceasta este constituită din 3 delegaţii, care reprezintă Republica Moldova, Federaţia Rusă şi administraţia de la Tiraspol. Ucraina şi misiunea OSCE în Republica Moldova sunt prezente în CUC cu statut de observatori. La [29 iulie 1992] a fost numit ca ministru al apărării naţionale generalul Pavel Creangă. Conform protocolului adiţional al Comisiei Unificate de Control, începând cu [31 iulie 1992], în zona de conflict au fost introduse forţele de menţinere a păcii şi un corp de observatori, care au primit misiunea de a asigura încetarea focului, retragerea şi dezarmarea tuturor formaţiunilor militare, menţinerea păcii şi a ordinii de drept în zona de securitate. Totodată, a fost stabilită componenţa şi numărul forţelor de menţinere a păcii, locurile de dislocare a contingentelor militare. Pentru executarea acestui acord, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a semnat ordinul cu privire la crearea a 3 batalioane de infanterie motorizată ale forţelor de menţinere a păcii din partea Republicii Moldova cu locul de dislocare la Cocieri, Varniţa şi Coşniţa. La [28 iulie 1992], în componenţa Batalionului de menţinere a păcii a intrat şi o companie de deminare. Au fost deminate în total 71,9 km2 şi distruse 4.080 obiecte explozibile, fixează o publicaţie a Centrului de Cultură şi Istorie Militară de la Chişinău. De-a lungul râului Nistru a fost instituită Zona de Securitate, compusă din trei sectoare, cu lungimea de 225 km şi lăţimea 15-21 km. Cele trei contingente ale trupelor de menţinere a păcii din subordinea CUC alcătuiesc Forţele Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP), cu un efectiv de 1200-1300 de militari. Unităţile militare ale contingentului rus sunt dislocate la Bender (cu o subunitate în oraşul Dubăsari), ale Republicii Moldova – la Cocieri, Coşniţa şi Varniţa iar ale administraţiei de la Tiraspol – la Dubăsari şi Grigoriopol. Actualmente există 15 posturi fixe care, în funcţie de contingente, activează în regim unilateral sau mixt. Pentru reglementarea conflictului transnistrean în anul 2005 a fost creat formatul de negocieri „5+2” care include părţile: Republica Moldova şi administraţia de la Tiraspol, mediatorii: Rusia, Ucraina şi OSCE, şi observatorii: SUA şi UE. Activitatea acestui format s-a întrerupt în 2006 şi a fost reluată oficial în noiembrie 2011. [Irina Ţurcanu, Info-Prim Neo]