logo

Conferința ”Societatea civilă împotriva torturii”


https://www.ipn.md/ro/conferinta-societatea-civila-impotriva-torturii-7542_1078447.html

Pentru a preveni tortura în Republica Moldova și a forma o atitudine de intoleranță față de tortură, pe data de 20 noiembrie 2020, în cadrul proiectului ” Toți împreună vom spune NU torturii în Moldova: societatea civilă împotriva torturii”, a avut loc conferința ”Societatea civilă împotriva torturii”, care a fost organizată de Institutul pentru Democrație și Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Universitatea Americană din Moldova, Centrul Media și Institutul Național al Femeilor din Moldova „Egalitate”, cu susținerea financiară a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Conferință a fost în Chișinău și s-a desfășurat în format mixt, cu prezență limitată, ceilalți participanți interacționând prin intermediul platformei de comunicare ZOOM.

La conferință au vorbit reprezentanții Delegației UE și ai Ambasadei României. Dl. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova a fost prezent online. 

Eduard Pesendorfer, Manager al Programului Justiție și Drepturile Omului al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a adresat un cuvânt de salut participanților.

De asemenea, la conferință au participat și PreședinteleAcademia de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu și Directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Vladimir Cojocaru. Au mai fost prezenți: prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu, director adjunct al Institutului Cultural Român  „M. Eminescu”, dr. Andrei Chiciuc, președinte al ANACEC
(Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare), dr. Diana Sârcu, director al Institutului Național al Justiției, Alexandru Zubco,  șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, reprezentanți ai Ministerului Justiției,  Procuraturii Generale,  instituțiilor penitenciare, sistemului judecătoresc etc.

La Conferință au participat experți și specialiști în domeniul asigurării și respectării drepturilor omului în Republica Moldova, avocați, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, colaboratori ai Oficiului Avocatului Poporului, juriști, profesori universitari și directori de instituții.

Rectorul Universității de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, dr. hab., prof. Gheorghe Avornic, gazda manifestării, a salutat prezența participanților, apreciind intenția doritorilor de a spune NU torturii cu referire atât la cei din sală, cât și personalităților care reprezintă importante organizații internaționale ale juriștilor, printre acestea fiind Organizația Internațională a Juriștilor, Organizația Europeană de Drept Public cu sediul la Athena etc.

În mesajul său de salut, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a subliniat importanța conferinței.
Președintele AȘM a menționat că tortura a apărut odată cu civilizația, exprimând regretul că aflându-ne în sec XXI, trebuie să discutăm despre tortură. „Este o rușine a civilizației, dar este o realitate și ceea ce faceți dumneavoastră este un lucru foarte bun, este o cercetare științifică a fenomenului.  Același lucru faceți dumneavoastră, studiați acest fenomen. Trebuie de identificat rădăcinile și de nimicit acele rădăcini. Desigur că soluția până la urmă depinde de instituțiile de drept, dar fără o abordare științifică acest fenomen negativ nu poate fi depășit”, a relevat academicianul, remarcând importanța implicării reprezentanților societății civile în combaterea acestui fenomen negativ.

Participanții la for au fost salutați și felicitați, deopotrivă, de dr. prof. univ. Cătălin Bordeianu, director adjunct ICR „M. Eminescu”. Domnia Sa a subliniat importanța evenimentului, dat fiind că acest fenomen nu este o problemă doar a specialiștilor în drept, dar și a tuturor, inclusiv a celor din domeniul culturii.

Dr. Andrei Chiciuc, președintele Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, a menționat că este onorat să participe la acest eveniment și s-a bucurat când a primit invitația. „Aceste lucruri sunt niște realități, pentru că se pare că în ultimul timp noi am uitat de ele, pentru că cei care nu au tangențe cu atare fenomene, consideră că ele au dispărut. Dar realitatea este aceea că ele încă există și faptul că dumneavoastră v-ați întrunit să discutați subiecte de combatere a torturii, de combatere a efectelor lucrurilor care sunt încă prezente, cu regret, în societate, este de bun augur”, a declarat președintele ANACEC.

În calitate de practician, dl Alexandru Zubco, șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a vorbit despre situația din locurile de detenție, locurile private de liberate din RM și tot ce ține de acest segment, tortura și cum sunt supuse persoanele aflate în detenție la aceste acte. În prezentarea sa se conțin nu doar elemente de constatare a lucrurilor, dar și recomandările ombudsmanului, așa cum vede el depășirea acestei crize. „Din păcate, constatăm cu îngrijorare că avem fenomenul supunerii la acte de rele tratamente, cum le numim noi, tratamente inumane și degradante față de persoanele care se află în custodia poliției, în penitenciare ș.a. Cauza? Constatăm factorul uman, adică avem angajați neprofesioniști, care, în loc să aplice tehnici profesioniste, de audiere, de intervenție, de reținere, de asistență a unei persoane, ei se comportă inuman cu acestea. Persistă și atitudinea iresponsabilă a celor care emit politici cu privire la acest fenomen”, a relatat reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului.

Au mai luat cuvântul dna Diana Sârcu, director al Institutului Național de Justiție, online intervenind directorul Organizației Europene de Drept Public (EPLO) și președintele consiliului de administrație al acestuia, președintele Organizației Internaționale a Juriștilor și alte personalități notorii din domeniu.

În discursul său, dl Vladimir Cojocaru, a subliniat faptul că, sistemul administrației penitenciare nu tolerează actele de tortură și rele tratamente precum și faptul că, drepturile omului și democrația sunt valori fundamentale pe care ANP le promovează. Totodată, directorul interimar al ANP, a enunțat acțiunile și eforturile desfășurate în scopul diminuării fenomenului torturii în instituțiile penitenciare din țară în ultimii ani.


Participanții la conferință au abordat o multitudine de probleme ce vizează acordarea asistenței juridice, psihologice primare victimelor torturii, precum și reabilitarea acestora, promovarea conștientizării publice a inadmisibilității torturii, punerea în aplicare a dispozițiilor actelor internaționale privind interzicerea torturii și recomandările Comitetului ONU împotriva torturii pentru Republica Moldova, promovarea dezvoltării profesionale a organizațiilor angajate în prevenirea torturii, îmbunătățirea cunoașterii de către angajații poliției, penitenciarelor și spitalelor de psihiatrie, precum și a studenților facultăților de drept din Universitățile din Moldova (potențiali ofițeri de poliție, procurori, judecători) a responsabilității pentru aplicarea torturii, a metodelor de prevenire a torturii și încurajarea intoleranței la tortură și altele.

Conferința a finalizat cu formularea concluziilor și sugestiilor pentru prevenirea torturii.

_________

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.