logo

Confederaţia Sindicatelor: Toate războaiele se termină cu negocieri şi cedări


https://www.ipn.md/ro/confederatia-sindicatelor-toate-razboaiele-se-termina-cu-negocieri-si-cedari-7967_975026.html

„Dacă vrem să dezvoltăm economia ţării care depinde de exporturi, de investiţii externe, de stabilitate în societate, cum o să mai vină investitori, sau o să plece şi acei de aici?”, s-a întrebat secretarul Comitetului Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Nicolae Suruceanu, joi 9 aprilie, la o conferinţă de presă, transmite Info-Prim Neo. „Cele mai mari războaie dintre cele mai puternice ţări se termină cu negocieri şi cedări reciproce”, a spus sindicalistul. CNSM a convocat conferinţa de presă pentru a adresa un apel membrilor de sindicat, în care condamnă protestele din Chişinău. „În legătură cu acţiunile violente desfăşurate la 7 aprilie în centrul capitalei ţării noastre, CNSM declară că acestea nu au nimic în comun cu democraţia”, se spune într-un comunicat distribuit presei. „Sindicatele nu au fost implicate în aceste acţiuni”, a precizat vicepreşedintele CNSM, Oleg Budza. Confederaţia îşi cheamă membrii să „dea dovadă de stăpânire de sine şi să nu se lase provocaţi de a fi atraşi în asemenea acţiuni. În calitate de institut al societăţii civile, CNSM pledează pentru pace civică, calmitate şi raţiune şi „nu susţine actele de vandalism de care au dat dovadă aşa-numiţii protestatari, aducând prejudicii de sute de milioane de lei poporului moldav, îndeosebi atunci când lumea este afectată de criza financiară şi criza economică”. Sindicatele întotdeauna au fost pentru soluţionarea neînţelegerilor de orice caracter pe cale paşnică, nu prin violenţă, dar prin negocieri, declară Confederaţia Naţională a Sindicatelor din R. Moldova.