Conducerea UNICEF consideră că este timpul ca Moldova să treacă testul implementării reformelor sociale
https://www.ipn.md/ro/conducerea-unicef-considera-ca-este-timpul-ca-moldova-sa-treaca-testul-implement-7967_966778.html
Conducerea UNICEF se declară mulţumită de intenţiile şi angajamentele luate de către autorităţile de la Chişinău în privinţa reformelor din domeniul social, dar crede că acum este momentul ca Moldova să facă faţă provocărilor ce ţin de implementarea şi finanţarea acestora.
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută marţi, 9 octombrie, în încheierea vizitei oficiale în R. Moldova, directorul executiv adjunct al UNICEF, Hilde F. Johnson, a declarat că reforma sistemului rezidenţial pentru îngrijirea copiilor trebuie implementată corect, fără să afecteze negativ personalul instituţiilor care vor fi închise. Autorităţile trebuie să asigure o monitorizare eficientă a transferului copiilor în familii şi instituţii de alternativă, a menţionat Hilde F. Johnson.
Oficialul a subliniat importanţa integrării în şcolile generale a copiilor cu deficienţe şi crearea unei reţele naţionale de asistenţi sociali bine pregătiţi şi plătiţi corespunzător.
Deşi par a fi mari pentru Moldova, costurile reformei sunt mult mai mici decât cheltuielile legate de fiinţarea instituţiilor rezidenţiale, a menţionat Hilde F. Johnson, pledând pentru închiderea tuturor instituţiilor de îngrijire a copiilor de tip rezidenţial, cu excepţia unei sau a câtorva, care să facă faţă cazurilor foarte grave, cum ar fi bolile psihice.
Potrivit sursei citate, în Norvegia, ţara sa de origine, a fost nevoie de 3-5 ani pentru ca instituţiile de acest tip să fie închise şi încă de 5-10 ani pentru transferul de resurse financiare la nivel local.
Totodată, oficialul şi-a exprimat speranţa că funcţia de Avocat al Copilului va fi creată cât mai curând în Moldova şi, în acest fel, va deveni posibilă monitorizarea implementării reformelor şi respectării drepturilor copilului.
Reforma sistemului rezidenţial pentru îngrijirea copiilor din R. Moldova, desfăşurată cu sprijinul UNICEF şi al Uniunii Europene, a fost lansată acum un an. Autorităţile speră ca până în 2012 numărul copiilor plasaţi în instituţiile rezidenţiale să se micşoreze în jumătate. Până în prezent, în regiunile pilot ale R. Moldova au fost deschise 23 de case de tip familial – alternativă a instituţiilor rezidenţiale.