Conducerea R. Moldova a celebrat revoluţia bolşevică
https://www.ipn.md/ro/conducerea-r-moldova-a-celebrat-revolutia-bolsevica-7965_962097.html
Conducerea R. Moldova, inclusiv preşedintele Vladimir Voronin, preşedintele Parlamentului Marian Lupu, prim-ministrul Vasile Tarlev, deputaţii comunişti Eugenia Ostapciuc şi Victor Stepaniuc, care a avut şi rolul de prezentator, precum şi reprezentanţi ai diferitor instituţii de stat au participat la un miting organizat marţi, 7 noiembrie, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet cu ocazia celei de-a 89 aniversari a revoluţiei bolşevice din octombrie 1917.
Deputatul Victor Stepaniuc a declarat că „ziua de 7 noiembrie a fost marcată cu roşu în calendar pe parcursul întregii noastre vieţi conştiente” şi că „va rămâne pentru toţi adepţii ideii comuniste şi pentru toată omenirea progresistă nu doar o mare şi luminoasă sărbătoare, dar şi o zi a comemorării tuturor luptătorilor pentru dreptate şi socialism”.
Emil Fiodorov, lucrător al Căilor ferate din Moldova, a declarat în cadrul discursului său că „această dată este semnificativă, deoarece pentru prima dată poporul asuprit s-a răsculat şi a învins, şi ce n-ar vorbi oponenţii noştri, masele exploatate au primit salarii garantate, servicii sociale gratuite, iar lumea s-a convins că există o alternativă capitalismului”. Potrivit aceleiaşi surse, de la venirea în 2001 a comuniştilor la putere, „feroviarii au simţit îmbunătăţiri semnificative, iar volumul de mărfuri şi numărul de pasageri a crescut semnificativ”.
Victor Dragutan, lector universitar, a menţionat că „până la revoluţie nu au existat instituţii cu adevărat democratice, şi doar atunci, în 1917, a fost pusă baza democraţiei reprezentative şi a valorilor europene de astăzi – toleranţă şi echitate”.
Manifestaţia care a durat aproximativ o oră a fost încheiată cu discursul preşedintelui R. Moldova. Vladimir Voronin a spus că „este foarte important că suntem aici, indiferent de greutăţile cărora le facem faţă. Este important ca noi să conştientizăm că putem să facem lucruri mari şi că indiferent de situaţia grea de atunci când comuniştii au venit la guvernare, s-a mers înainte şi azi partidul comunist este unicul partid comunist din spaţiul CSI care este la guvernare”.
Participanţii care purtau lozinci cu inscripţii „Slava krasnomu okteabriu”, „Slava soţializmu”, au scandat „Trăiască socialismul”, „Trăiască ideile socialiste” şi „Puterea poporului”.
Potrivit istoricilor ruşi, evenimentele de la 7 noiembrie 1917 nu a fost o revoluţie, ci un puci, o lovitură de stat, care s-a soldat cu instaurarea puterii partidului bolşevic, iar apariţia primului stat socialist, instaurarea teroarei roşii, formarea sistemului socialist în statele est-europene au făcut milioane de victime. Acum câţiva ani, ruşii au renunţat la această sărbătoare, marcând, la 4 noiembrie, Ziua concilierii.