logo

Conducerea PLDM figurează într-un dosar penal ca urmare a protestului din 6 aprilie


https://www.ipn.md/ro/conducerea-pldm-figureaza-intr-un-dosar-penal-ca-urmare-a-7965_975028.html

Preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, şi prim-vicepreşedintele formaţiunii Alexandru Tănase au declarat joi într-o conferinţă de presă că figurează într-un dosar penal intentat pentru instigare la dezordine în masă. Potrivit celor doi, în dosar figureaza şi numele juristului Vitalie Nagacevschi, membru al Biroului Permanent Central al PLDM. Acestora li se incriminează că în seara zilei de luni, 6 aprilie, ar fi chemat protestari din centrul capitalei să producă dezordine în masă, transmite Info-Prim Neo. Filat a declarat că dosarul este fabricat şi are scopul de a acuza opoziţia că ar sta în spatele protestelor violente care au avut loc în această săptămână în Chişinău. Potrivit acestuia, adevăratul organizator al tuturor violenţelor este, de fapt, partidul de guvernământ, care prin intermediul a circa 40 de persoane a provocat mai mulţi tineri care protestau paşnic împotriva rezultatelor alegerilor. Liderul PLDM susţine că formaţiunea deţine material video cu durata de 20 de ore în care se vede cine stă în spatele tuturor acţiunilor violente şi care demonstrează că acestea au fost dirijate. Filat susţine că a fost formată o echipă din reprezentanţii celor trei formaţiuni de opoziţie (PLDM, PL şi AMN) care va aduna probe în vederea demonstrării faptului că la alegerile din 5 aprilie au avut loc fraudări. „Scopul nostru este să arătăm că a existat o tendinţă de fraudare şi să arătătm procedura în care acest lucru a fost făcut”, a declarat Vlad Filat. De asemenea, acesta solicită organismelor internaţionale să efectueze o anchetă, în care să se stabilească cine a stat în spatele violenţelor din ziua de 7 aprilie şi cine a avut de câştigat de pe urma acestora. „Într-o perioadă de criză, când vrei să stabileşti cine este vinovatul, trebuie să afli mai întâi cine are de câştigat din aceasta”, a spus prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase în cadrul aceleiaşi conferinţe. PLDM neagă orice implicare în acţiunile de protest care au avut loc la 7 aprilie şi spune că nu a încercat decât să stabilizeze situaţia de haos care s-a instalat în centrul capitalei, iar autorizaţia cerută anterior pentru a organiza proteste a fost retrasă. Opoziţia de la Chişinău este acuzată de autorităţile RM că ar sta în spatele protestelor violente care au avut loc luni şi marţi. Atunci mai mulţi tineri, care manifestau împotriva rezultatelor alegerilor, au distrus sediile Preşedinţiei şi a Parlamentului, a căror reparaţie va costa bugetul de stat circa 300 mln lei, au anunţat autorităţile.