Conducerea de vârf şi veterani ai Armatei Sovietice au depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”
https://www.ipn.md/ro/conducerea-de-varf-si-veterani-ai-armatei-sovietice-au-depus-7967_977363.html
Conducerea de vârf a Republicii Moldova şi veterani ai Armatei Sovietice au depus în această dimineaţă, 24 august, flori la Complexul Memorial „Eternitate” din Chişinău, cu ocazia aniversării a 65-a a operaţiunii Iaşi-Chişinău, pe care o numesc operaţiune „de eliberare a Moldovei de sub dominaţie fascistă”, transmite Info-Prim Neo.
Nici preşedintele Vladimir Voronin, nici alţi demnitari nu au rostit discursuri.
„Am venit să-mi felicit colegii. Am luptat în acele zile grele pentru eliberarea Moldovei de sub dominaţie faşcistă şi pentru pământul care ne aparţine. Acest pământ nu este al nimănui, este al nostru şi trebuie să-l păstrăm”, a spus Vladimir Gârbu, veteran de război.
„Este o zi în care trebuie să ne amintim de cei care au luptat pentru a ne salva ţara, ca noi să putem păşi liber pe această bucată de pământ, le-am adus flori de mulţumite”, a spus un alt veteran, Petru Codreanu.
Manifestările consacrate celei de-a 65-a aniversare a operaţiunii Iaşi-Chişinău au continuat la Complexul Memorial "Capul de pod Şerpeni", unde, potrivit conducerii ţării, au avut loc cele mai sângeroase lupte, soldate cu moartea a mii de ostaşi.