logo

Conducerea de vârf este în drept să se folosească de maşinile de serviciu şi în campania electorală, preşedintele comisiei parlamentare juridice, pentru numiri şi imunităţi


https://www.ipn.md/ro/conducerea-de-varf-este-in-drept-sa-se-foloseasca-de-7965_974114.html

Şeful statului şi premierul sunt în drept să se folosească, şi pe perioada campaniei electorale, de maşinile de serviciu, de paza de corp, sau alte alte beneficii catalogate drept resurse administrative. Declaraţia a fost făcută miercuri, 18 februarie, la o masă rotundă cu tema: "Codul electoral - explicaţii juridice", de către preşedintele comisiei parlamentare juridice,pentru numiri şi imunităţi, Vladimir Ţurcan, candidat la funcţia de deputat pe listele Partidului Comuniştilor (PRCM), transmite Info-Prim Neo. „Potrivit legii, ei sunt asiguraţi cu pază şi ei nu pot refuza acest serviciu”, a spus Ţurcan. Potrivit lui, aceste facilităţi nu înseamnă nicidecum depăşirea atribuţiilor sau folosirea acestora în scopuri personale. De aceeaşi părere este analistul politic Viorel Cibotaru, membru al Consiliului de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova”. „Securitatea primelor persoane în stat nici nu se discută”, a spus acesta. „Este clar că guvernarea are tentaţia de a folosi mai multe resurse administrative decât opoziţia. Dar speculaţiile care apar pe marginea acestui subiect distrag atenţia de la alte lucruri mai importante”, crede Cibotaru. De asemenea, acesta a spus că IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, împreună cu CO au decis să reflecte campania electorală „pentru a informa oamenii”. „Faptul că o persoană cu funcţii înalte în stat, care nu este obligată în campania electorală să renunţe la atribuţiile deţinute, apare la televizor nu înseamnă neapărat că îşi face campanie electorală”, a precizat membrul CO. Referitor la acest subiect, membrul Comisiei Electorale Centrale, Valentin Vizant, a spus că „fiecare concurent electoral are dreptul la opinie, iar mass media trebuie să fie acel organ care să monitorizeze care din declaraţiile candidaţilor electorali trebuie difuzate şi care nu”. Vizant a spus că în cazul „în care autorităţile statului anunţă în campania electorală despre deschiderea unui centru social, de exemplu, acest lucru nu poate fi calificată drept campanie electorală şi îmbunătăţirea imaginii”, deoarece este în interesul tuturor. În ceea ce priveşte deschiderea secţiilor de votare suplimentare peste hotarele RM, altele decât cele pe lângă misiunile diplomatice ale R. Moldova, participanţii la masa rotundă au spus că „unii încearcă să transforme acest subiect în show”. Aceştia sunt de părere că poziţia exprimată de mai multe partide de opoziţie, precum că guvernarea refuză intenţionat să deschidă mai multe secţii de votare peste hotare, „sunt doar nişte speculaţii”. Dreptul cetăţenilor aflaţi peste hotare nu este încălcat, din moment ce lor li se spune data şi locul unde pot merge să şi-l exercite. „Statul nu este dator să vină cu urna de vot la alegător”, a menţionat Viorel Cibotaru. Până acum, mai multe partide de opoziţie şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că preşedintele RM, Vladimir Voronin şi prim-ministrul Zinaida Greceanâi nu sunt obligaţi să-şi suspende activitatea pe parcursul campaniei electorale, deşi sunt concurenţi electorali. Partidele din opoziţie, dar şi analişti politici independenţi, susţin că ceilalţi concurenţi sunt puşi în condiţii inechitabile, inclusiv pentru faptul că oficialităţile de vârf se folosesc de audiovizualul public pentru a-şi promova imaginea şi imaginea partidului din care fac parte.