logo

Conducerea APP, acuzată de trucarea concursului pentru șefia Moldaeroservice


https://www.ipn.md/ro/conducerea-app-acuzata-de-trucarea-concursului-pentru-sefia-moldaeroservice-7967_1083391.html

Conducerea Agenției Proprietății Publice (APP) este acuzată de trucarea concursului pentru selectarea administratorului întreprinderii de stat Moldaeroservice. Acuzațiile au fost formulate în cadrul unei conferințe de presă la IPN, de Alexei Rogov, șef al Direcției Operațiuni de Zbor la Moldaeroservice și unul din pretendenții la fotoliul de administrator.


Alexei Rogov spune că s-a întors acasă după 21 de ani petrecuți peste hotare, după ce a simțit că „ceva s-a schimbat în țară”. Fost pilot militar și civil, specialist cu zeci de ani în spate în aviația civilă națională și internațională și având experiență în funcții de conducere, Alexei Rogov e convins că ar fi câștigat concursul dacă n-ar fi fost eliminat „fără vreo explicație”.

Alexei Rogov era anunțat să apară la conferința de presă alături de Viorel Catană, administratorul interimar al Moldaeroservice. Tot potrivit anunțului, cei doi urmau să povestească și despre „transmiteri ilegale” de active din gestiunea Moldaeroservice. Dar Viorel Catană n-a mai venit. Potrivit lui Rogov, imediat după difuzarea anunțului de presă, s-ar fi convocat de urgență o ședință la care Catană ar fi primit postul scos la concurs.

„A fost o situație de culoáre”, a presupus Rogov. Deși spune că nu a primit nicio explicație în legătură cu eliminarea sa din concurs, specialistul e convins că nu a primit postul pentru că ar fi fost incomod. Dacă ar fi fost făcut șef la Moldaeroservice, Rogov spune că principala lui preocupare ar fi fost să ceară socoteală de la autorități în legătură cu întârzierile salariale „de opt luni” de la întreprindere. Asta în condițiile în care, potrivit lui Rogov, mai-marii din aviația civilă primesc premii grase.

Alexei Rogov spune că Moldaeroservice e o întreprindere strategică, care până în anii 2000 putea concura cu serviciile similare din țările baltice, de exemplu. Elicopterele și avioanele serviciului sunt antrenate în diverse misiuni civile, de situații excepționale. Dar în ultimele două decenii, autoritățile nu se pare să-i fi acordat atenția cuvenită. Rogov afirmă că, sub conducerea potrivită și cu bani nu foarte mulți, în cadrul Moldaeroservice ar putea fi reanimat serviciul ambulanțe aero. În prezent, serviciul e acoperit de SMURD-ul românesc, dar Rogov e convins că un serviciu național, mai apropiat în spațiu, ar putea salva mai multe vieți.

Alexei Rogov spune că intenționează să se plângă președintei țării, viitorului prim-ministru, dar și la procuratură, în legătură cu „trucarea” concursului și cu situația din cadrul Î.S. Moldaeroservice.