logo

Conducători noi la întreprinderile municipale „Lumteh” şi „Exdrupo”


https://www.ipn.md/ro/conducatori-noi-la-intreprinderile-municipale-lumteh-si-exdrupo-7967_1039733.html

Primăria capitalei anunță despre schimbarea managerilor unor întreprinderi municipale. Astfel, în funcţia de şef al ÎM „Lumteh” a fost numit Veaceslav Buţ, iar Adrian Boldurescu a fost numit în funcţia de director al ÎM „Exdrupo”, prin  dispoziţia primarului general interimar al capitalei, Silvia Radu. Noii conducători îşi vor începe activitatea din data de 1 februarie curent, transmite IPN.

Șeful ÎM Reţelele electrice de iluminare „Lumteh”, Nicolae Vereşco, precum şi şeful ÎM Regia de exploatare a drumurilor şi podurilor „Exdrupo”, Ştefan Racu, au fost eliberați din funcție miercuri, 31 ianuarie. Ambii conducători de întreprinderi şi-au încetat activitatea în cadrul serviciilor municipale în legătură cu expirarea contractelor de management.