Condiţii mai bune pentru migranţi ilegali în Moldova
https://www.ipn.md/ro/conditii-mai-bune-pentru-migranti-ilegali-in-moldova-7967_969149.html
Străinii care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova vor beneficia de condiţii decente de trai la un Centru de Plasament Temporar pentru Migranţii Ilegali (CPTM), recent renovat, până autorităţile adoptă o decizie de expulzare sau le acceptă cererea de refugiaţi.
Potrivit agenţiei Info-Prim Neo, ceremonia de inaugurare a CPTM din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a avut loc la 4 aprilie curent.
Conform specialiştilor de la MAI, iniţiativa vine pe fondul sporirii globale a migraţiei ilegale şi în special a mişcării spre graniţele europene curente şi viitoare, care produc un impact pronunţat asupra Republicii Moldova, fapt ce creează noi provocări pentru autorităţi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, darea în exploatare a Centrului reprezintă un pas important în vederea creşterii capacităţii autorităţilor moldovene în domeniul gestionării migraţiei şi protecţiei unei categorii speciale de migranţi.
Centrul renovat în care sunt cazaţi străinii are o capacitate de până la 114 persoane. Ele vor dispune de toate condiţiile necesare, inclusiv de un sistem de asigurare a drepturilor conform standardelor europene şi internaţionale. Ei pot beneficia şi de un centru medical, grupuri sanitare, bucătărie, precum şi facilităţi pentru petrecerea timpului liber, inclusiv un teren sportiv şi o sala de forţă.
Centrul a fost renovat şi reutilat în cadrul proiectului „Consolidarea managementului migraţiei în republicile Belarus şi Moldova MIGRABEL-MIGRAMOL” implementat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie în colaborare cu MAI şi finanţat de către Comisia Europeana şi Ministerul Afacerilor Externe al Finlandei.
Conform raportului anual al Biroului Migraţie si Azil, în acest an, s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Moldovei a 305 de cetăţeni străini, dintre care cei mai mulţi provin din Federaţia Rusa, Ucraina şi Turcia.