De la 1 septembrie, elevii a două şcoli de circumscripţie vor studia în condiţii mai bune. Până la începerea noului an de studii, vor fi finalizate lucrările primei etape de renovare a Liceului Teoretic „M. Manole” din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, şi a Gimnaziului „Alexandru cel Bun” din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Reabilitarea celor 2 şcoli are loc în cadrul Proiectului „Reforma Învăţământului în Moldova” (PRIM), realizat de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, transmite IPN.
Efectuând o vizită de inspecţie în teritoriu, viceministra educaţiei, Elena Cernei, s-a interesat despre procesul de desfăşurare a lucrărilor de renovare. „De cele mai multe ori, şcolile din localităţile rurale nu au acces la apeduct, la canalizare, iar sistemele de ventilare şi de încălzire nu sunt eficiente. Majoritatea edificiilor instituţiilor de învăţământ general au fost construite acum jumătate de secol, renovarea lor necesitând investiţii foarte mari. Prin optimizarea reţelei şcolare Ministerul Educaţiei şi-a propus nu doar transportarea copiilor spre şcolile de circumscripţie, ci şi oferirea unor condiţii mai bine de instruire”, a declarat Elena Cernei, citată într-un comunicat de presă remis de minister.
La cele două şcoli de circumscripţie au fost renovate acoperişurile, cu izolarea termică a acestora. Se efectuează lucrări de izolare termică a pereţilor, sunt schimbate ferestrele şi uşile exterioare. În total, în prima etapă, pentru reparaţia gimnaziului din Vărzăreşti vor fi efectuate lucrări în valoare de peste 3,75 milioane de lei, iar pentru LT „Meşterul Manole” din Sălcuţa – 6,52 milioane de lei.
Inga Ulinici, directoarea Gimnaziului „Alexandru cel Bun, a menţionat că această şcoală de circumscripţie este utilizată doar în proporţie de 50%. „La momentul actual avem peste 340 de elevi, dar sperăm că, după reabilitare, elevii care merg la instituţiile de învăţământ general din Nisporeni vor veni la noi, mai aproape de casă. Oferind condiţii mai bune pentru instruire, ne va fi mai uşor să-i convingem pe părinţi să-şi aducă copii la noi”, a notat Inga Ulinici.
Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este implementat de Ministerul Educaţiei, în perioada aprilie 2013-august 2018, având un buget de 40 de milioane de dolari.