logo

Condiţii facilitare pentru solicitanţii de viză română care au ca şi destinaţie Consulatul Republicii Italiene la Bucureşti


https://www.ipn.md/ro/conditii-facilitare-pentru-solicitantii-de-viza-romana-care-au-ca-7967_966611.html

Consulatul României la Chişinău va asigura condiţii preferenţiale de depunere a cererilor pentru viză solicitanţilor care au ca şi destinaţie Consulatul Republicii Italiene la Bucureşti. Cererile vor fi primite începând cu 1 octombrie, între orele 12.00 – 14.00, de luni până vineri, în limita capacitaţii de absorbţie. Demersul Consulatului României la Chişinău vine în sprijinul cetăţenilor moldoveni care merg la Consulatul Republicii Italiene pentru a obţine vize de muncă sau pentru reîntregirea familiei şi este de natură să elimine implicarea intermediarilor, anunţă un comunicat al Ambasadei României în R. Moldova. Între ziua depunerii cererii de viză la Consulatul României în R. Moldova şi data programării la Consulatul Republicii Italiene în România va exista un decalaj de cel puţin 6 zile. La data de 1 octombrie vor fi primite, în limitele timpului alocat şi a capacităţii de preluare a Consulatului României, persoanele care sunt programate la Consulatul Republicii Italiene la data de 9 octombrie. Secţia Consulara a Ambasadei României precizează că va primi doar cetăţenii aflaţi pe lista oficială, transmisă de Consulatul Republicii Italiene la Bucureşti. Aferent cererilor de viză, solicitanţii trebuie să prezinte contractul de muncă sau dovada reîntregirii familiei (original şi copie) şi asigurarea medicală (original şi copie).