logo

Condamnat la 6 ani de închisoare pentru șantaj


https://www.ipn.md/ro/condamnat-la-6-ani-de-inchisoare-pentru-santaj-7967_1109266.html

Un bărbat, originar din raionul Ștefan Vodă, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare și amendat cu 85.000 de lei pentru șantaj. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și anunțată Procuratura capitalei, transmite IPN.

În luna iulie, inculpatul a șantajat-o pe fosta sa iubită, amenințând-o că va publica imagini intime cu ea dacă nu îi oferă 1.000 de euro. Bărbatul a recurs la intimidări și amenințări cu răfuială fizică și cu arma, apoi a amenințat-o cu moartea nu doar pe ea, ci și familia acesteia, inclusiv pe fiica minoră a victimei. Pe 30 august, inculpatul a primit 20.000 de lei de la fost sa iubită. Atunci, în flagrant, oamenii legii l-au reținut și i-au ridicat banii.

Bărbatul și-a recunoscut vina, iar cazul a fost examinat în procedură simplificată. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată. Procuratura încurajează victimele să raporteze astfel de fapte, pentru a contribui la identificarea și pedepsirea persoanelor implicate în șantaj.