logo

Concursul pentru șefia PCCOCS nu poate continua


https://www.ipn.md/ro/concursul-pentru-sefia-pccocs-nu-poate-continua-7967_1094987.html

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre imposibilitatea continuării concursului. Un anunț în acest sens a fost publicat pe pagina web a Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Potrivit CSP, comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS urma să intervieveze candidații înscriși în concurs. În ședință s-au întrunit doar trei din cei cinci membri, care au luat act de cererea lui Eugeniu Rurac, candidat la funcția de procuror-șef al PCCOCS, de retragere din concurs.

Membrii comisiei au fost informați și despre retragerea lui Ion Guceac din calitatea de membru, care a absentat la ședință.

Totodată, comisia specială a luat act de cererile verbale ale celorlalți trei membri – Tudor Osoianu, Roman Eremciuc și Boris Poiată privind retragerea din componența comisiei.

Comisia a constatat astfel imposibilitatea continuării concursului, informând candidații rămași în concurs despre decizia luată. În continuare aceasta va notifica Consiliul Superior al Procurorilor despre decizia adoptată.

După luarea deciziei de către membrii prezenți la ședința comisiei speciale, în corespondența instituțională a CSP a parvenit cererea lui Iulian Groza despre retragerea din calitatea de membru al comisiei speciale.