Concursul „Capitala Naţională a Tineretului”, la a doua ediţie
https://www.ipn.md/ro/concursul-capitala-nationala-a-tineretului-la-a-doua-editie-7967_993366.html
Ministerul Tineretului şi Sportului lansează a doua ediţie a concursului „Capitala Naţională a Tineretului”, transmite Info-Prim Neo.
„La concurs pot participa autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, în afară de municipiul Chişinău şi oraşul Ungheni. Ultimul a câştigat ediţia anterioară a concursului. Anul trecut nici municipiul Bălţi nu a putut participa, dar în acest an i s-a permis la insistenţa autorităţilor municipiului”, a comunicat, la o conferinţă de presă, şeful Direcţiei programe tineret din cadrul ministerului, Ion Donea.
Localitatea care va fi selectată drept „Capitală Naţională a Tineretului 2012” urmează să desfăşoare acţiuni orientate spre sporirea inplicării tinerilor în procesul de luare a deciziilor, participarea activă a tinerilor în promovarea şi dezvoltarea politicilor de tineret, informarea tinerilor despre posibilităţile de dezvoltare culturală, educaţională şi antreprenorială şi crearea parteneriatelor regionale în domeniul politicilor de tineret.
„Pentru a participa la concurs administraţia locală urmează să depună un dosar care va include: formularul de aplicare şi dovada scrisă din partea autorităţilor în care este specificat sprijinul, inclusiv cel financiar, pe care şi-l asumă instituţiile publice în desfăşurarea activităţilor propuse. Data limită de depunere a dosarelor este 10 noiembrie”, a precizat Ion Donea.
Ministerul Tineretului şi Sportului contribuie cu circa 30% din finanţările necesare la implementarea activităţilor. „Nu este o sumă fixă. Noi mai oferim ajutor şi din punct de vedere al asigurării cu echipament, resurse umane, deoarece e o problemă cu specialiştii din domeniul tineretului la nivel local, şi punem la dispoziţie anumite imobile pentru desfăşurarea activităţilor”, a spus Ion Donea.
Ministerul nu impune autorităţilor locale anumite tipuri de activităţi. Acestea pot fi din mai multe domenii. „Anul trecut au fost depuse doar 5 dosare, printre care şi dosarul unui sat. Anul acesta aşteptăm mai multe, deoarece la prima ediţie autorităţile locale nu erau informate, le sunam şi le spuneam ce trebuie să facă”, a comunicat responsabilul de la minister.
Concursul „Capitala Naţională a Tineretului” reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune alegerea unei localităţi din Republica Moldova în cadrul căruia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţilor publice locale, ONG-urilor regionale şi naţionale, organizaţiilor internaţionale şi ale Ministerului Tineretului şi Sportului.