logo

Concurenţi electorali reclamă lipsa de condiţii egale în reflectarea lor la instituţiile audiovizuale


https://www.ipn.md/ro/concurenti-electorali-reclama-lipsa-de-conditii-egale-in-reflectarea-lor-7965_964942.html

Doi candidaţi independenţi la funcţia de consilier al municipiului Chişinău reclamă nerespectarea acordării condiţiilor egale tuturor concurenţilor electorali. În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate miercuri, 30 mai, Anatolii Soloviov şi Iurie Timofte au declarat că, deşi ei sunt concurenţi electorali şi, în conformitate cu prevederile Codului electoral, au aceleaşi drepturi ca alţii, inclusiv cu formaţiunile politice, instituţiile mass-media audiovizuale îi discriminează. În acest sens, ei au menţionat că au reuşit să participe la dezbateri electorale doar la două posturi de televiziune – Euro TV şi DTV, în timp ce reprezentanţii formaţiunilor politice au avut mult mai multe posibilităţi în acest sens. Mai mult, au declarat candidaţii, unele posturi nici nu invită candidaţii la funcţia de consilier la dezbateri, deşi această funcţie nu este mai puţin importantă decât cea de primar general. Soloviov şi Timofte au adresat o contestaţie în acest sens la Comisia Electorală Centrală, în care solicită înlăturarea acestor încălcări.