logo

Concluziile Consiliului UE sunt ca un duș rece pentru autorități, opinie


https://www.ipn.md/ro/concluziile-consiliului-ue-sunt-ca-un-dus-rece-pentru-autoritati-opinie-7978_1040292.html

Concluziile Consiliului de Afaceri Externe al Uniunii Europene sunt ca un duș rece pentru autoritățile Republicii Moldova. Totodată, din aceste concluzii se subînțelege că actuala putere politică este susținută pentru acțiunile ei față de Federația Rusă. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Juristul Pavel Midrigan consideră că concluziile Consiliului UE pentru autoritățile moldovenești sunt ca un duș rece, dar oficialii europeni le-au acordat încă o șansă. Esența acestor concluzii, potrivit lui, constă în faptul că actuala putere mai trebuie menținută pentru a evita venirea forțelor pro-estice la putere. „Uniunea Europeană nu poate admite așa ceva”, a spus Pavel Midrigan.

Jurnalistul Valerii Demidețkii consideră că actuala guvernare este menținută la suprafață pentru acțiunile ei în relația cu Federația Rusă. „Poate ea nu vrea să facă acest lucru, dar având în vedere situația internațională, concurența, conflictul dintre Vest și Rusia, noi va trebui să ne încadrăm în acest model”, spune Valerii Demidețkii.

Analistul politic Anatol Țăranu este de părere că ceea ce s-a întâmplat în anii 2014-2015 a anulat așteptările care au existat față de Republica Moldova ca „istorie de succes” a Parteneriatului Estic. „Și acum Bruxelles și-a revizuit destul de serios comportamentul față de Moldova. Actualmente, politica Bruxelles-ului față de Chișinău se desfășoară după principiul: există reformă, există și bani, nu se fac reforme – și cu banii va fi mai dificil”, spune Anatol Țăranu.

Consiliul de Afaceri Externe al Uniunii Europene și-a reafirmat luni, 26 februarie, sprijinul pentru Republica Moldova, însă a subliniat că acest sprijin este condiționat de realizarea a mai multe reforme reale, în special în domeniul justiției, luptei anticorupție și economiei.