logo

Concert pentru promovarea integrării europene


https://www.ipn.md/ro/concert-pentru-promovarea-integrarii-europene-7967_1023001.html

Transparency International – Moldova şi Platforma Naţională a Parteneriatului Estic organizează un un concert în aer liber dedicat promovării valorilor europene în Republica Moldova. În cadrul evenimentului va răsuna muzică clasică  din tezaurul european,  interpretată de Kaiser Band. Concertul va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 11.00, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, lângă havuz.

„Acesta este un eveniment pro-european la care vrem să promovăm valorile europene, inclusiv cultura. În acelaşi timp, vrem să distribuim materiale informative care vorbesc despre avantajele parcursului european al Republicii Moldova”, a menţionat Lilia Carasciuc, directorul Transparency International Moldova.

Organizatorii evenimentului au menţionat că scopul evenimentului este de a informa cetăţenii, de a-i convinge pe unii oameni, care sunt mai reticenţi faţă de parcursul european, despre beneficiile abordării unor valori europene în ţara noastră.

„Sâmbătă va avea loc un concert drăguţ cu muzică de fundal. În paralel, se vor distribui informaţii despre Uniunea Europeană, ce se întâmplă la nivel de societate civilă în ceea ce priveşte implementarea Acordului de Asociere. La acest eveniment, cetăţenii vor avea posibilitatea să vorbească cu oamenii care se ocupă nemijlocit de anumite domenii ce ţin de integrarea europeană. În cadrul evenimentului se va discuta personal cu fiecare persoană, de exemplu, despre cum o lege europeană le-ar putea aduce beneficii cetăţenilor din Republica Moldova sau cum pot fi accesate resursele de învăţământ din Uniunea Europeană”, a declarat Carolina Blajin responsabilă de programe, Fundaţia Est-Europeană.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul Campaniei „ProEuropa – Prodemocraţie”, un proiect de promovare a avantajelor parcursului european care este  susținut financiar de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul Fundației Est-Europe și a programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.