logo

Concert în aer liber organizat de Ambasada Germaniei la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/concert-in-aer-liber-organizat-de-ambasada-germaniei-la-chisinau-7967_1035354.html

Cu ocazia celebrării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-germane, Ambasada Germaniei la Chișinău organizează sâmbătă, 1 iulie, tradiționalul concert de vară, transmite IPN.

Concertul de vară cu genericul: „25 de ani împreună! O călătorie muzicală prin Germania, Moldova și Europa” va avea loc în incinta Teatrului de Vară din Parcul Valea Morilor, cu începere de la ora 19.30.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” va evolua sub bagheta maestrului Mihail Agafiţa. La ediția din acest an vor răsuna creații de Richard Wagner, Marian Stârcea, J.S. Bach, G.F. Händel și alți compozitori. În calitate de soliști va evolua soprana Lilia Şolomei, baritonul Vitalie Cebotari, Virginia Sîrcu la saxofon și Pavel Efremov la acordeon.

Ambasada Germaniei invită la concert toți chișinăuienii și oaspeții orașului. Intrarea este liberă.