logo

Comuniştii Serghei Stati şi Eduard Muşuc spun că nu-şi vor schimba opţiunile în favoarea altor partide


https://www.ipn.md/ro/comunistii-serghei-stati-si-eduard-musuc-spun-ca-nu-si-vor-schimba-optiunile-in--7965_986982.html

Doi dintre cei patru comunişti despre care se vehiculează că ar susţine alianţa liberal-democrată în alegerea şefului statului, au negat, luni, într-o conferinţă de presă că ar purta negocieri cu cineva din partidele democratice, transmite Info-Prim Neo. Serghei Stati a declarat că se simte confortabil în PCRM şi nu vede care ar fi rostul să-şi schimbe opţiunile în favoarea altor partide. „PCRM este o echipă foarte puternică şi consolidată, cu oameni care pot conduce ţara”, a declarat Serghei Stati. Colegul său, Eduard Muşuc, a menţionat că niciunul din cele patru nume vehiculate – Serghei Stati, Veaceslav Botnari, Eduard Muşuc şi Igor Dodon – nu va vota pentru eventuala alianţă pro-europeană. Deputatul a mai spus că mai mulţi dintre colegii săi de fracţiune au fost contactaţi telefonic de diferite persoane din partea premierului Vlad Filat, pe unii i-au presat, altora le-au făcut propuneri foarte generoase să părăsească PCRM. Muşuc a menţionat că nu face parte din aşa-numita „listă a lui Plahotniuc” şi că nu îl cunoaşte personal pe acesta. Cei doi membri ai PCRM au mai spus că niciunul din colegii lor de fracţiune nu va răspunde la nicio presiune din partea nimănui şi vor rămâne fermi pe poziţiile lor. Eventuala coaliţie PLDM – PDM – PL are 59 de mandate de deputat şi nu-i ajung două voturi să voteze şeful statului. PCRM şi PDM au împreună 57 de mandate.