Comuniştii ne sunt principalii oponenţi în campanie, secretar PSD
https://www.ipn.md/ro/comunistii-ne-sunt-principalii-oponenti-in-campanie-secretar-psd-7965_974072.html
„Concurentul principal al PSD-ului în această campanie este Partidul Comuniştilor”, a declarat luni, 16 februarie, la o conferinţă de presă Eduard Muşuc, demis vineri, 13 februarie, din funcţia de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău (CMC). „Deoarece ne aflăm pe acelaşi segment de stânga şi centru-stânga”, a explicat secretarul Partidului Social Democrat (PSD), referindu-se la eşichierul politic.
„Dacă pentru candidatura mea a votat inclusiv PCRM (Partidul Comuniştilor), aceasta nu înseamnă că eu am fost înscăunat de PCRM. Eu întotdeauna am avut o poziţie independentă”, a spus Eduard Muşuc. La 6 iunie 2008 el a fost ales preşedinte al CMC în locul liderului liberal Mihai Ghimpu.
Politicianul, care figurează după Dumitru Braghiş în capul listei de candidaţi parlamentari ai PSD, îi învinuieşte pe „consilierii care îl sprijină pe Vasile Tarlev (Uniunea Centristă) în această campanie electorală” pentru că au susţinut iniţiativa demiterii sale, dar nu a dat nume.
Fostul preşedinte al CMC i-a numit „iresponsabili” pe majoritatea consilierilor, acuzându-i că prin demiterea sa au pus mai sus interesele electorale faţă de interesele locuitorilor din Chişinău. În primul tur al alegerilor locale din vara lui 2007, pentru candidatura lui Eduard Muşuc la funcţia de primar al Chişinăului au votat circa 3% din alegători.
Referindu-se la chestiunea facturilor cu sume mari la termificare în luna ianuarie, consilierul PSD a chemat chişinăuienii să nu le plătească, până CMC „va adopta o decizia corectă şi echitabilă în acest sens”. El a criticat distribuitorul de căldură pentru metoda folosită la calcularea consumului de căldură, spunând că este ilegală. Mai mult într-un comunicat distribuit la conferinţă se spune că „PSD a învinuit gruparea liberală Ghimpu-Urecheanu-Filat de facturile majorate la căldură pentru luna decembrie şi neacordarea compensaţiilor în mod automat” categoriilor vulnerabile.