logo

Comuniştii folosesc studenţi ai Academiei de Poliţie şi foşti puşcăriaşi în lupta electorală, PL


https://www.ipn.md/ro/comunistii-folosesc-studenti-ai-academiei-de-politie-si-fosti-puscariasi-7965_974065.html

Comuniştii îi folosesc pe foştii puşcăriaşi şi pe studenţii Academiei de Poliţie în lupta electorală cu Partidul Liberal (PL), a declarat luni, 16 februarie, într-o conferinţă de presă Ion Negrei, care s-a prezentat drept purtător de cuvânt al formaţiunii. Acesta a acuzat că vineri, 13 februarie, mai bine de 10 persoane în stare de ebrietate au încercat să zădărnicească o întâlnire cu alegătorii din satele Isacova şi Selişte, raionul Orhei, făcând uz de violenţă verbală şi de ameninţări cu aplicarea forţei fizice, transmite Info-Prim Neo. „În urma discuţiilor cu acest grup, s-a putut constata că unii sunt studenţi ai Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”, iar alţii foşti deţinuţi de drept comun”, a spus Ion Negrei. „Cei din urmă au fost înainte de aceasta chemaţi la poliţie, ameninţaţi cu fabricarea unor dosare, bătuţi şi şantajaţi ca să participe la acţiunile provocatoare împotriva PL”, a mai spus Negrei, accentuând că unele persoane aveau vânătăi pe faţă. „Partidul Liberal consideră că ilegalităţile comise de acest grup de persoane în raionul Orhei sunt inspirate şi coordonate de organele de poliţie şi că urmăresc scopul de a intimida şi a speria alegătorii, astfel ca aceştia să nu voteze pentru candidaţii PL la alegerile parlamentare de la 5 aprilie 2009”, a declarat purtătorul de cuvânt al PL. Sergiu Miron, preşedintele interimar al filialei PL în raionul Orhei, a spus că îi cunoaşte pe tinerii perturbatori, aceştia având permanent probleme cu poliţia „Cunoaştem şi cine a fost responsabil de organizarea acestor acţiuni antiliberale, doar că este prea devreme să îl numim”, a subliniat Sergiu Miron. „Doar partidul de guvernământ poate mobiliza poliţia”, a spus vicepreşedintele PL, Anatol Şalaru. „Cerem stoparea acestor derapaje antidemocratice şi tragerea la răspundere a vinovaţilor”, a adăugat acesta. Membrii PL au spus că aceleaşi persoane au zădărnicit întâlnirea altui partid politic cu alegătorii din satele Isacova şi Selişte, cu câteva ore înainte. PL intenţionează să depună o plângere, anexând şi probele pe care le deţin.