logo

Comuniştii au eşuat în lupta contra corupţiei, declară un deputat AMN


https://www.ipn.md/ro/comunistii-au-esuat-in-lupta-contra-coruptiei-declara-un-deputat-amn-7965_972794.html

Actuala guvernare a eşuat în lupta contra corupţiei, toate acţiunile sale purtând caracter declarativ. O declaraţie în acest sens a făcut joi, 27 noiembrie, în şedinţa plenară a Parlamentului, prim-vicepreşedintele Alianţei Moldova Noastră (AMN), Veaceslav Untilă, citat de Info-Prim Neo. Veaceslav Untilă a invocat nivelul înalt de corupţie în toate structurile şi instituţiile statului. Deputatul AMN a făcut trimitere la sondajul privind percepţiile şi experienţele reprezentanţilor gospodăriilor casnice şi a oamenilor de afaceri în privinţa corupţiei în Moldova, realizat de Transparency International. Conform sondajului, în anul 2007, cetăţenii Moldovei au plătit neoficial circa 900 mln lei. Oamenii de afaceri au plătit cel mai mult la vamă – circa 66 mln lei, inspectoratelor fiscale – 36 mln lei, instituţiilor medicale – 32,4 mln lei. Reprezentanţii gospodăriilor casnice au plătit neoficial cel mai mult instituţiilor medicale – 153 mln lei, la vamă – peste 87 mln lei, poliţie – circa 77 mln lei şi instituţiilor de învăţământ – 76,5 mln lei. Deputatul a invocat şi rezultatele unui alt studiu – „Măsurăm corupţia: de la sondaj la sondaj”. Potrivit acestuia, s-a constatat că, în cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale, pentru eliberarea buletinului de identitate sau a paşaportului în medie se plăteşte mită de 50 de dolari, pentru permisul de conducere – 194 de dolari, pentru înmatricularea automobilului – 305 dolari. Pentru a-şi convinge colegii comunişti, Untilă a adus şi date oficiale. Un sondaj realizat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), dat publicităţii la începutul lunii septembrie 2008, arată că peste 52% din respondenţi au oferit mită unor funcţionari publici. „Chiar dacă admitem că procentul a fost un pic „dezumflat”, sondajul respectiv constituie o dovadă că declaraţiile comuniştilor despre succesele lor în lupta împotriva corupţiei nu corespund realităţii”, a declarat Veaceslav Untilă. Untilă a aminitit că R. Moldova practic nu înregistrează evoluţii în clasamentul mondial Indicele Perceperii Corupţiei. Cea mai gravă constatare pentru acest an este că Moldova nu numai că nu poate lupta împotriva corupţiei, dar nici măcar nu e capabilă să absoarbă sumele enorme pe care ni le alocă în acest scop partenerii externi. Pentru combaterea corupţiei, Moldova a primit în cadrul programului Corporaţiei SUA „Provocările Mileniului” 24 mln dolari. Consiliul Europei a oferit 3,5 mln euro, PNUD – 400 mii dolari. „Aşadar, şi bani ni se dau, şi sprijin ni se acordă, însă lucrurile stau pe loc”, a spus vicepreşedintele AMN. Potrivit lui Untilă, în aceste condiţii, actuala guvernare nu mai are credibilitate nici în ochii partenerilor externi, nici a propriilor cetăţeni. „Dar despre ce fel de credibilitate poate fi vorba dacă, spre exemplu, în funcţia de ministru este restabilită o persoană despre care se presupune că ar fi implicată în traficul internaţional de droguri”, se întreabă deputatul, referindu-se la ministrul afacerilor interne Gheorghe Papuc. Rezultatele ultimului Barometru al opiniei publice au arătat că 57% din populaţia Moldovei consideră că politicienii sunt corupţi.