logo

Comunicat de presă Transparency International – Moldova


https://www.ipn.md/ro/comunicat-de-presa-transparency-international-moldova-7542_1064706.html


Comunicat de presă

Transparency International – Moldova
îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că, potrivit mass-media, o parte considerabilă din demnitarii de stat nu au depus declaraţiile de venituri şi proprietate în termenele stabilite de Legea nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere.

Reiterând necesitatea modificării şi completării legii citate, implicit prin eficientizarea mecanismului de declarare şi de control al declaraţiilor de venituri şi proprietate, Transparency International – Moldova solicită autorităţilor publice să facă un prim pas în aplicarea legii citate şi să aplice sancţiuni disciplinare persoanelor care nu s-au conformat prevederilor legii:

  nu au prezentat declaraţia în termenele stabilite, fără motive întemeiate;
  se eschivează de la prezentarea declaraţiei;
  au indicat intenţionat date incorecte în declaraţie;
  au încălcat modul de păstrare şi de utilizare a informaţiilor din declaraţie în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului asupra acestora (art. 14).

Având în vedere importanţa acestui subiect în contextul prevenirii corupţiei, Transparency International – Moldova solicită autorităţilor publice de vârf ale Republicii Moldova  (Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii) să facă publice, inclusiv prin paginile web ale acestora, informaţiile privind numărul persoanelor care nu au prezentat declaraţiile de venituri şi proprietate şi care au fost măsurile întreprinse.

Realizarea acestor acţiuni ar da dovadă de o voinţă, responsabilitate şi deschidere din partea autorităţilor publice, ar constitui un punct de pornire în modificarea şi punerea în funcţiune a cadrului legal privind declararea şi controlul veniturilor şi proprietăţii.