logo

Comuna Bubuieci este singura localitate din municipiul Chişinău care nu are un liceu


https://www.ipn.md/ro/comuna-bubuieci-este-singura-localitate-din-municipiul-chisinau-care-nu-are-un-l-7967_960633.html

Comuna Bubuieci a rămas singura localitate din municipiul Chişinău care nu are o instituţie de învăţământ cu statut de liceu. Potrivit primarului comunei Bubuieci, Ion Şărănuţ, la şcoala nr. 69 din localitate învaţă peste 800 de elevi. În lipsa unui liceu, anual circa 400 de copii sunt nevoiţi să meargă la licee din Chişinău. Potrivit lui Şărănuţ, pentru a-i scuti pe elevi de cheltuieli financiare şi de timp, autorităţile locale au solicitat repetat, atât Primăriei municipiului Chişinău, cât şi Direcţiei Generale Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport, reorganizarea şcolii în liceu. Primarul localităţii susţine că instituţia de învăţământ dispune şi de cadrele necesare pentru a asigura activitatea liceului, iar Primăria Bubuieci este gata să acorde surse financiare pentru a pregăti instituţia să facă faţă cerinţelor. Primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu a solicitat ca la şedinţa de joi a Consiliului Municipal Chişinău să fie prezentat un proiect de decizie prin care şcoala din Bubuieci să fie transformată în liceu. Printr-o decizie anterioară a CMC, 7 gimnazii şi şcoli medii de cultură generală din municipiu, inclusiv 5 din localităţile suburbane Budeşti, Băcioi, Stăuceni, Cricova şi Sângera vor fi reorganizate în licee începând cu 1 septembrie 2006.